Oltchim anunță oficial că au fost depuse patru oferte pentru procesele de producție de produse chimice

Oltchim anunță oficial că au fost depuse patru oferte pentru procesele de producție de produse chimice
scris 27 ian 2017

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a anuntat vineri că a primit oferte neangajante din partea unor "operatori industriali" și a unor "investitori financiari", patru dintre ofertele primite acoperind pachetele operaționale, care includ activități de fabricare de produse chimice, în timp ce celelalte sunt doar pentru active.

News.ro a relatat, joi, că ofertele depuse de companiile interesate pentru activele Oltchim vor fi selectate în funcție de sumele obținute de creditorii combinatului, urmând ca după depunerea ofertelor neangajante să urmeze o a doua fază, de negociere cu companiile selectate, în care acestea au dreptul să efectueze un proces de due-diligence (audit aprofundat), arată un document realizat de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

“Oltchim SA, societate în reorganizare judiciară, anunță încheierea etapei de oferte neangajante a procesului competitiv privind vânzarea activelor societății lansat în cea de a doua jumătate a anului 2016. Această etapă, constând în depunerea de oferte neangajante de către părțile interesate, s-a finalizat prin primirea de către Oltchim a unui număr de astfel de oferte din partea investitorilor interesați, inclusiv din partea unor operatori industriali, precum și a unor investitori financiari”, a precizat vineri Oltchim, într-un comunicat.

Două companii au anunțat oficial, până la termenul limită de depunere a ofertelor neangajante, din 23 ianuarie, că sunt interesate să preia activele Oltchim: Chimcomplex, societate controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, și grupul germano-polonez PCC, acționart minoritar al combinatului.

Procesul de selecție va continua cu următoarea etapă, în cadrul căreia ofertanții selectați vor fi invitați să efectueze un proces de audit (due diligence).

ANALIZĂ Strategia economică a lui Trump începe să prindă contur; un element important este substituirea importurilor CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Strategia economică a lui Trump începe să prindă contur; un element important este substituirea importurilor

“Procesul de selecție și ofertele care urmează a fi primite în cadrul acestuia rămân supuse aprobării creditorilor în cadrul procedurii de insolvență privitoare la societate”, se mai arată în comunicat.

Joi, ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a declarant că mai mulți investitori au depus oferte până la termenul limită de depunere a ofertelor neangajante pentru cumpărarea activelor Oltchim care a fost vineri, ora 18.

Ministrul nu a precizat, însă, câți investitorii sunt interesați să cumpere combinatul vâlcean, dar a susținut că există investitori ”mai vechi, tradiționali interesați”, dar și alții ”mai noi”, fără a oferi jurnaliștilor niciun nume.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat recent că, la începutul acestui an ar putea fi finalizată vânzarea activelor combinatului Oltchim, ceea ce marchează faptul că ”Oltchim-ul vechi moare”, însă tranzacțiile vor trebui aprobate de Comisia Europeană.

”S-au făcut ofertele neangajante, deci acum ar trebui companiile să se decidă, după ce au analizat datele, dacă sunt interesate să cumpere niște active și la ce preț. Deci să facă niște oferte ferme”, a spus Chirițoiu, pe 19 ianuarie.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro.

Oltchim a intrat în procedură de insolvență la 30 ianuarie 2013, iar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacției, dar nici contractele cu clienții nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligație de a prelua actualii angajați, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, și de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL, intrat în posesia News.ro.

Acesta mai arată și că nu există nicio condiție pentru păstrarea angajaților actuali, însă există un bonus de evaluare în cazul în care sunt preluați o parte dintre salariați, deoarece o astfel de măsură ar reduce plățile compensatorii pe care le-ar avea de plătit societatea Oltchim.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro), comparativ cu pierderi de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro) raportate în perioada similară din 2015, arată rezultatele trimestriale publicate de companie.

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
at kearney management consulting srl