Primul adjunct al directorului general al FMI, Geoffrey Okamoto, a declarat sâmbătă că apar semne de redresare mai puternică a economiei mondiale, dar a avertizat că se mențin încă riscuri semnificative, inclusiv apariția unor mutații ale noului coronavirus.
Okamoto a spus că la începutul lunii aprilie FMI își va actualiza estimarea actuală privind o creștere a economiei globale de 5,5% în acest an, pentru a reflecta măsurile de stimulare suplimentare adoptate de Statele Unite, dar nu a oferit detalii, scrie agenția Reuters, citată de News.ro.
Într-un discurs susținut la China Development Forum, Okamoto și-a exprimat totodată îngrijorarea referitoare la creșterea divergențelor între economiile avansate și piețele emergente, circa 90 de milioane de oameni coborând sub pragul sărăciei extreme de la debutul pandemiei.
Okamoto a spus că China a revenit la creșterea economică anterioară pandemiei, înaintea tuturor economiilor mari, chiar dacă cheltuielile private se află în urma investițiilor.
FMI prognozează că venitul cumultat pe cap de locuitor în economiile emergente și în curs de dezvoltate, în perioada 2020-2022, va fi cu 22% mai mic decât ar fi fost fără pandemie, ceea ce va împinge mai mulți oameni în sărăcie, a spus reprezentantul Fondului.
”Perspectiva generală rămâne extrem de incertă”, a adăugat Okamoto, adăugând că nu se știe cât va dura pandemia și că accesul la vaccinuri rămâne foarte inegal în țările avansate și emergente.