Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice, în scădere

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice, în scădere
scris vineri, 09:11

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în primele 11 luni din 2024, cu 15,06%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, totalizând 116.938 de înmatriculări, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 27.508 (minus 4,96%, comparativ cu primele 11 luni din 2023) și în județele Ilfov - 7.020 (minus 5,90%), Cluj - 5.807 (minus 21,46%), Timiș - 5.307 (minus 15,02%), Iași - 4.561 (minus 14,50%), Brașov - cu 4.308 (minus 10,38%) și Constanța - 4.143 (minus 15,91%), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
RECORD Locuințele românilor asigurate obligatoriu au ajuns la cel mai bun procentaj de la lansarea sistemului CITEȘTE ȘI RECORD Locuințele românilor asigurate obligatoriu au ajuns la cel mai bun procentaj de la lansarea sistemului

La polul opus, numărul cel mai mic de înmatriculări a fost consemnat, în perioada ianuarie - noiembrie 2024, în județele: Covasna - 560 (în scădere cu 37,85% față de primele 11 luni din 2023), Tulcea (701, minus 19,52%), Ialomița (743, minus 16,61%) și Teleorman (803, minus 23,67%).

Potrivit ONRC, domeniile în care au fost realizate cele mai multe înmatriculări sunt: comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor (23.122, minus 11% față de perioada similară din 2023), transport și depozitare (15.215, la fel ca în primele 11 luni ale anului anterior) și construcții (11.852, minus 14%).

În noiembrie 2024, au fost înmatriculate 12.223 de persoane fizice și juridice, cele mai multe în București (3.773) și în județele Ilfov (924), Cluj (600), Constanța (467), Timiș (446) și Iași (342). 

viewscnt
Afla mai multe despre
onrc
firme