Moscovici: Grecia va primi o tranșă de 3 mld. euro din programul de asistență financiară

Moscovici: Grecia va primi o tranșă de 3 mld. euro din programul de asistență financiară
scris 22 oct 2015

Grecia va primi următoarea tranșă  din programul de asistență financiară, de 3 miliarde de euro, având în vedere că statul a început aplicarea reformelor cerute de creditorii internaționali, a declarat astăzi comisarul pentru  Afaceri Economice și Financiare, Pierre Moscovici, la un post de radio francez, potrivit Reuters.

"Grecia a adoptat un anumit număr de reforme și noi le vom da bani, 3 miliarde de euro. În cursul lunilor noiembrie, decembrie vom aborda problema recapitalizării băncilor și pe cea a datoriei publice a Greciei", a spus Moscovici la postul Europe 1.

Urmărește-ne și pe Google News

Banca Centrală Europeană efectuează teste de stres la instituțiile financiare, necesarul de capital urmând să fie anunțat la finalul lunii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

"Situația în Grecia este pe drumul cel bun atât timp cât fiecare își face partea, ceea ce înseamnă continuarea reformelor adoptate de Guvernul grec și o atitudine constructivă față de parteneri”, a adăugat Moscovici.

Costul de finanțare al Greciei a scăzut în ultimele săptămâni, după ce electoratul elen a acordat o nouă șansă premierului Alexis Tsipras și partidului de extremă stânga Syriza, în pofida măsurilor de austeritate adoptate în schimbul unui nou pachet de finanțare acordat de Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Mecanismul European de Stabilitate.

Măsurile au fost adoptate săptămâna trecută de parlamentul elen, iar guvernul de la Atena a cerut creditorilor eliberarea unei tranșe din noul împrumut.

Noul acord între Grecia și creditorii internaționali presupune un program de asistență financiară în valoare de 86 miliarde de euro pentru următorii trei ani, în schimbul căruia guvernul de la Atena s-a angajat să implementeze o serie de reforme economice și fiscale,  cu scopul principal de a reduce cheltuielile publice cu 3,5 miliarde de euro până în 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
moscovici
asistenta financiara
acord
ce