Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, a anunțat că, în urma pierderilor financiare înregistrate, săptămâna viitoare va fi demarat un control la SC Cupru Min SA, companie care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României.
"Cupru Min-ul nu a avut niște rezultate financiare bune", a spus Ștefan Radu Oprea, aflat într-o vizită de lucru în județul Alba, la cele două fabrici de armament din orașul Cugir, scrie Agerpres.
Ministrul a precizat că a cerut explicații și, pentru a înțelege de ce societatea a obținut aceste rezultate financiare cu pierdere, de luni își va începe activitatea la Cupru Min Corpul de control.
Oprea a adăugat că mineritul are viitor în zonă.
"Încercăm să găsim soluții și, pe noua schemă de ajutor de stat pe care o vom deschide la Ministerul Economiei, vor putea să aplice și cei care vor să transforme concentratul în ..., să putem face și topitoria. Eu cred că, dacă aducem valoare adăugată în România materiei prime pe care o extragem, atunci suntem câștigători", a spus Ștefan Radu Oprea.
Legat de acest aspect, întrebat de jurnaliști dacă s-au făcut progrese în vederea realizării în România, împreună cu noii acționari de la Moldomin, o firmă turcă, a unui combinat în care să fie prelucrat minereul, ministrul a spus că nu s-a ajuns la rezultatul dorit.
"Am fost, am vorbit cu ei, am încercat să-i conving, pentru că ești mai rentabil într-o topitorie atunci când ai o cantitate mai mare de concentrat. Deocamdată, nu am avut rezultatele pe care ni le doream", a precizat ministrul.
În vara anului trecut, Ștefan Radu Oprea declara că la Cupru Min, unde statul este unic acționar, se înregistra "o pierdere conjuncturală", din câte i-a spus managementul companiei, fiind atunci probleme legate de fluctuația pe care a avut-o prețul concentratului la bursă, coroborată cu creșterea prețului la energie.