Ministrul Muncii: A crescut, în ultimii cinci ani, de cinci ori numărul contractelor de muncă înregistrate cu salariul minim pe economie

Ministrul Muncii: A crescut, în ultimii cinci ani, de cinci ori numărul contractelor de muncă înregistrate cu salariul minim pe economie
scris 12 mai 2021

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că numărul angajaților cu salariul minim pe economie a crescut de cinci ori în ultimii cinci ani, numărul celor încadrați cu astfel de salarii fiind de 1,6 milioane.

”Există o realitate pe care trebuie să o acceptăm: în România a crescut, în ultimii cinci ani, de cinci ori numărul contractelor de muncă înregistrate cu salariul minim pe economie. Ceea ce înseamnă că, unu: salariul minim este în mare parte văzut de către mediul economic ca un element de competitivitate, de stimulare și nu ca pe un instrument de asigurare a unui trai decent pentru angajați. De asemenea, e clar că această creștere a numărului de angajați cu salariul minim vine și dintr-o incapacitate a mediului economic de a susține constant o majorare a salariului minim mai consistentă, pentru că dacă această majorare a salariului minim se face superficial, riști ca un angajator să concedieze în loc să opereze o majorare a salariului minim. În același timp da, cred că și dialogul social trebuie să fie unul mai eficient”, a declarat ministrul Muncii la Realitatea Plus.

Urmărește-ne și pe Google News
Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

Ea a menționat că nu toți salariații care au salariul minim în cartea de muncă primesc acest venit, ea catalogând drept ”negativ, contraproductiv” faptul că unii angajați acceptă să fie plătiți ”la negru sau la gri”.

Turcan a dezvăluit că există ”semnale de îngrijorare” cu privire la salarul minim, mai ales în contextul în care există la nivel european discuții despre definirea unui nivel a acestui salariu.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25% CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%

”Există deja o propunere de Directivă a Comisiei Europene prin care să se stabilească un nivel definit al fixării salarului minim, ceea ce în România în momentul de față nu cred că este posibil. Pe de altă parte, eu cred că atunci când luăm în calcul nivelul salariului minim discuțiile între părțile sociale, angajați și angajatori, trebuie să fie mult mai intense, trebuie să luăm în calcul niște factori care să aducă puterea de cumpărare în discuție odată cu salariul minim, pentru că în România, din nefericire, sărăcia în muncă este peste media europeană”, a adăugat Raluca Turcan.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul muncii
raluca turcan
salariu minim