Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a fost desemnat vicepreședinte al Consiliului Guvernatorilor BERD de către boardul directorilor executivi. La sfârșitul săptămânii trecute a fost desemnată structura de conducere a Consiliului Guvernatorilor BERD, formată dintr-un președinte și 2 vicepreședinți. România, prin ministrul Teodorovici, asigură în prezent atât președinția Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiții, cât și pe cea a Consiliului pentru Afaceri Europene și Financiare (ECOFIN), în contextul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Este o premieră de la aderarea României la UE, când un oficial român deține în același timp cele mai înalte funcții în cadrul celor trei instituții europene.
Mandatul celui mai înalt for de conducere al BERD începe în luna mai 2019 și se încheie în 2020.
Teodorovici, cel mai înalt reprezentant al României la BERD, a obținut unul din cele 2 mandate de vicepreședinți, alături de ministrul Finanțelor din Lituania. Noul președinte ales al Consiliului Guvernatorilor va fi ministrul Finanțelor din Spania.
CITEȘTE ȘI Finanțele au ieșit să împrumute cu două emisiuni de titluri de stat- una a avut succes, a doua nu. Statul refuză dobânzile pe care le consideră prea mariDesemnarea unei structuri de conducere formată exclusiv din reprezentanți ai unor state membre consolidează interesele Uniunii în cadrul BERD, chiar și în contextul ieșirii Marii Britanii din forul comunitar, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare este un important investitor instituțional in Romania. BERD deține un număr de 423 de proiecte, cu investiții nete de peste 8 miliarde de euro, atât în sectorul privat cat si cel public, in domenii precum energia, transportul si infrastructura municipală, precum și în instituții financiare.
România este membru BERD din anul 1991. Guvernatorul României la BERD este ministrul finanțelor publice, iar guvernator supleant este guvernatorul BNR. Începând din anul 2011, țara noastră face parte dintr-o constituentă condusă de Turcia, din care mai fac parte Azerbaidjan și Kîrgîzstan.