Miniștrii de Finanțe din Grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii au convenit sâmbătă să stabilească reguli comune pentru eliminarea lacunelor legislative utilizate de companiile de tehnologie precum Facebook pentru a-și reduce taxele corporative, potrivit proiectului de comunicat obținut de Reuters.
Facebook, Google, Amazon și alte companii de tehnologie sunt criticate pentru că reduc nivelul taxelor prin înregistrarea profiturilor în state cu fiscalitate scăzută, indiferent unde se află consumatorii. Astfel de practici sunt considerate de mulți drept incorecte.
Noile reglementări ar însemna taxe mai mari pentru companiile multinaționale, dar și că țări precum Irlanda vor atrage mai greu investiții străine directe prin intermediul impozitelor foarte scăzute, informează News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Salutăm cele mai recente progrese în rezolvarea provocărilor fiscale rezultate din digitalizare și susținem programul ambițios care constă într-o abordare cu doi piloni. Ne vom dubla eforturile pentru o soluție bazată pe consens, un raport final urmând să aibă loc în 2020”, potrivit comunicatului.
Marea Britanie și Franța s-au aflat printre cei mai vehemenți susținători ai propunerii de a taxa companiile mari de tehnologie care se concentrează pe îngreunarea transferării profitului în state cu jurisdicții cu fiscalitate scăzută și intruducerea unui nivel mini mde impozit.
Poziția lor le-a pus în opoziție cu Statele Unite, care și-au exprimat îngrijorarea că firmele americane de internet sunt țintite incorect într-o campanie amplă de actualizare a codului fiscal corporatist mondial.
”Statele Unite au îngrijorări semnificative legate de cele două taxe corporative propuse de Franța și Marea Britanie”, a declarat sâmbătă secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, la reuniunea de două zile a G20 din orașul japonez Fukuoka.
Ulterior, Mnuchin a spus despre reforma fiscală: ”Se pare că avem un consens puternic”.
Marile companii de internet au afirmat că respectă reglementările fiscale, dar au plătit taxe puține în Europa, de obicei canalizând vânzările către țări precum Irlanda și Luxembourg, care au regimuri fiscale scăzute.
Discuțiile din G20 referitoare la schimbarea codului fiscal se concentrează pe doi piloni.
Primul pilon stabilește ca o companie să fie taxată în țara unde sunt vândute produsele sau serviciile vândute, chiar dacă aceasta nu are o prezență fizică în țara respectivă.
În cazul în care companiile vor găsi o soluție pentru a înregistra profiturile în paradisuri fiscale sau în țări cu fiscalitate scăzută, statele vor putea să aplice un impozit minim care vă fi stabilit în cadrul celui de-al doilea pilon.
Drumul către un acord este încă dificil din cauza dezacordului referitor la definiția comună a unei afaceri digitale și a modului de distribuire a autorității fiscale între diferite țări.
G7 nu va emite un comunicat la o reuniune care va avea loc luna viitoare, potrivit unui oficial. Cu toate acestea, mai mulți miniștri de Finanțe din G20 au spus sâmbătă că trebuie să se acționeze rapid pentru a corecta codurile fiscale incorecte, în caz contrar autoritățile riscând să fie penalizate de alegători.