Liderii celor 27 de state membre ale UE au aprobat acordul cu Marea Britanie privind Brexit-ul

Liderii celor 27 de state membre ale UE au aprobat acordul cu Marea Britanie privind Brexit-ul
scris 25 nov 2018

Acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii UE, informează BBC.

Donald Tusk, președintele Consiliului European, a anunțat, pe Twitter, că liderii UE au aprobat acordul privind Brexit prezentat de Guvernul condus de Theresa May, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Donald Tusk a menționat că cei 27 de lideri ai UE au aprobat acordul după mai puțin de o oră de discuții.

Președinta Lituaniei nu exclude noi alegeri sau un al doilea referendum privind Brexit-ul în Marea Britanie CITEȘTE ȘI Președinta Lituaniei nu exclude noi alegeri sau un al doilea referendum privind Brexit-ul în Marea Britanie

Înainte de întâlnirea de la Bruxelles, liderii UE au cerut britanicilor să susțină acordul privind Brexitul, negociat de Guvernul condus de Theresa May.

“Acum este momentul pentru ca toți să-și asume responsabilitatea”, a declarat Michel Barnier, negociatorul-șef, înaintea reuniunii de la Bruxelles.

Acordul trebuie să fie aprobat de Parlamentul britanic.

Consensul de la Bruxelles intervine la 18 luni după începutul negocierilor dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, după activarea Articolului 50 din Tratatul de la Roma în urma rezultatului referendumului din 2016.

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
ue