Isărescu: Deficitul de cerere se închide extrem de rapid. Economia va crește peste potențial începând cu jumătatea lui 2016

Isărescu: Deficitul de cerere se închide extrem de rapid. Economia va crește peste potențial începând cu jumătatea lui 2016
scris 9 nov 2015

Creșterea consumului și a investițiilor private fac ca deficitul de cerere să se reducă extrem de rapid, spune Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. La jumătatea anului viitor, deviația PIB se va închide și economia va începe să crească peste potențial, spune Isărescu, care a îndemnat la prudență în privința politicilor salariale.

După doi ani de recesiune și alți cinci de creștere economică sub potențial, deviația PIB se va închide de la sfârșitul verii viitoare, potrivit estimărilor Băncii Naționale a României. Deviația PIB reprezintă diferența între ceea ce economiștii calculează ca fiind creșterea economică potențială a unei țări și creșterea economică efectivă.

Urmărește-ne și pe Google News

“Observăm o reducere extrem de rapidă a deficitului de cerere. La jumătatea anului viitor vom ajunge la un excedent de cerere, deviația PIB se va închide”, a declarat Isărescu, cu ocazia prezentării raportului privind inflația.

Prognoza anterioară a BNR arăta o închidere și mai rapidă a deviației PIB, dar aceasta a fost revizuită după ce și Institutul Național de Statistică a revizuit datele privind evoluția anterioară a economiei, a precizat guvernatorul.

La nivelul trimestrului trei, economia creștea cu 1,5 puncte procentuale sub potențial, arată BNR.  La finele lui 2016 creșterea va fi cu un punct procentual peste potențial, respectiv cu două puncte la finele lui 2017.

Indicatorul sentimentului economic arată o îmbunătățire foarte rapidă, pe fondul reducerilor de taxe, spune Isărescu. Încrederea în economie arată că nu există o temere privind deflația, chiar dacă rata anuală a inflației este la -1,7%.

“Până în prezent nu există o psihologie de deflație. Populația cumpără, cererea crește, investițiile cresc, publicul nu se așteaptă la deflație”, a arătat guvernatorul. Isărescu a remarcat creșterea cererii în toate sectoarele economice. Comerțul are cea mai rapidă expansiune, dar crește și cererea de servicii și comerțul auto.

Importul de tractoare și alte utilaje înregistrează o creștere extrem de rapidă, cererea de construcții are o dinamică accelerată, creditul de investiții își revine, mai ales cel imobiliar, arată guvernatorul.

În contextul accelerării economiei, Isărescu a îndemnat la prudență în privința politicilor salariale. “La sectorul bugetar, parcă trebuie mai multă atenție”, a spus Isărescu, salariile bugetarilor înregistrează creșteri substanțiale începând cu 2012.

Și în industrie creșterile salariale au întrecut creșterea productivității, remarcă Isărescu.

Economia va crește cu 3,4% în 2015 și cu 4,1% în 2016, arată calculele Comisiei Naționale de Prognoză. Fondul Monetar Internațional estimează o creștere de 3,4% în 2015 și de 3,9% în 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
crestere economica
mugur isarescu