Investițiile în economia românească au scăzut anul trecut cu 3,3%, la 70,3 miliarde lei

Investițiile în economia românească au scăzut anul trecut cu 3,3%, la 70,3 miliarde lei
scris 8 mar 2017

Investițiile nete realizate în economia românească au scăzut anul trecut cu 3,3% comparativ cu 2015, până la 70,3 miliarde lei (15,7 miliarde euro), după o cădere accentuată în trimerstrul al patrulea, potrivit datelor publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS).

În 2015, investițiile în economie au crescut cu 8,4% comparativ cu anul anterior, până la 71,3 miliarde de lei (circa 16 miliarde de euro), după doi ani la rând de scădere, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Scăderea din 2016 a fost generată în principal de evoluția din ultimul trimestru, în condițiile în care, după primele nouă luni, investițiile nete în economie erau în creștere cu 4,1% față de primele nouă luni din 2015, indicau datele INS.

Însă în trimestrul IV din 2016, investițiile nete în economie s-au redus cu 14,9% față de aceeași perioadă din 2015, până la 23,8 miliarde lei, ceea ce a trecut pe minus rezultatul pentru întregul an.

Cele mai mari investiții din 2016, în valoare de 31,5 miliarde lei, au fost alocate către construcțiile noi, urmate de utilaje (30,3 miliarde lei), în timp ce pentru alte cheltuieli s-au alocat 8,4 miliarde lei.

Perspective sumbre pentru locuitorii unor cartiere din București, dar și pentru corporatiști: Mai multe stații de metrou vor fi închise temporar CITEȘTE ȘI Perspective sumbre pentru locuitorii unor cartiere din București, dar și pentru corporatiști: Mai multe stații de metrou vor fi închise temporar

Scăderea anuală a fost generată de reducerea investițiilor în construcții noi cu 2,8% față de 2015 și a celor pentru alte scopuri cu 16,9%, în condițiile în care investițiile în utilaje au urcat cu 0,3%.

Celelalte investiții, în afară de construcții noi și utilaje, s-au realizat pentru lucrări geologice și de foraj, dar și în agricultură, pentru cumpărarea de animale de muncă, de producție și reproducție și pentru plantații de viță de vie, pomi, împăduriri.

Industria a atras cele mai mari investiții în 2016, cu o pondere de 33,1% din total, urmat de comerț și servicii (30,7%), construcții (17,9%) și agricultură (4,9%), se mai spune în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
investitii
economie
ins