INS a reconfirmat creșterea economică de 8,8% a României în trimestrul al treilea al anului trecut

INS a reconfirmat creșterea economică de 8,8% a României în trimestrul al treilea al anului trecut
scris 12 ian 2018

Institutul Național de Statistică (INS) a reconfirmat, vineri, estimările publicate la jumătatea lunii noiembrie, referitoare la creșterea de 8,8%, pe serie brută, a Produsului Intern Brut (PIB) în al treilea trimestru al anului trecut, față de aceeași perioadă a anului anterior.

Datele publicate în noiembrie 2017 au arătat o accelerare a creșterii economice în al treilea trimestru din 2017, când produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 8,8% față de aceeași perioadă din 2016, pe serie brută, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2017 a fost de 236.740 milioane lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 8,8% față de trimestrul III 2016”, se arată în comunicatul pulicat vineri.

GRAFIC Aurul se consolidează, cu ochii pe randamentele yen și titlurile SUA CITEȘTE ȘI GRAFIC Aurul se consolidează, cu ochii pe randamentele yen și titlurile SUA

În date ajustate sezonier, PIB-ul României a urcat cu 8,6% în al treilea trimestru față de aceeași perioadă din 2016, date reconfirmate de INS.

"Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2017 a fost de 216.885,8 milioane lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 2,6% față de trimestrul II 2017 și cu 8,6% față de trimestrul III 2016”, se arată în comunicat.

Trimestrul III din 2017 a fost al nouălea trimestru la rând de creștere economică, arată seriile INS.

În primele nouă luni ale acestui an, PIB-ul a crescut cu 7% pe serie brută și cu 6,9% pe serie ajustată sezonier.

”Produsul intern brut estimat pentru perioada 1.I-30.IX 2017 a fost de 598461,4 milioane lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 7% față de perioada 1.I-30.IX 2016”, se arată în comunicat.

Volumul valorii adăugate brute s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale, modificări mai importante fiind înregistrate în construcții (+0,2 puncte procentuale), de la 99% la 99,2% și informații și comunicații (+0,3 puncte procentuale), de la 106,8% la 107,1%.

Volumul și contribuția impozitelor nete pe produs la creșterea PIB s-au redus cu 0,8, respectiv cu 0,2 puncte procentuale, potrivit INS.

În 2016, economia românească a crescut cu 4,8%, cel mai înalt ritm de după 2008. În 2015, economia românească a avansat cu 3,9%.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
crestere economica