Încrederea investitorilor germani a crescut neașteptat în septembrie, arată rezultatele unui studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW) publicat marți, reflectând speranțele că cea mai mare economie europeană este în grafic pentru a se redresa în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.
Conform studiului ZEW, indicele care estimează încrederea investitorilor în economie s-a îmbunătățit la 77,4 puncte în septembrie, de la 71,5 puncte luna precedentă, în timp ce economiștii estimau un nivel până la 69,8 de puncte, scrie Agerpres.
"Indicele ZEW a crescut din nou, indicând că experții continuă să se aștepte la o redresare semnificativă a economiei Germaniei. Impasul legat de Brexit și creșterea cazurilor de coronavirus nu au reușit să afecteze încrederea investitorilor", a apreciat președintele Achim Wambach. Acesta a avertizat că băncile s-ar putea confrunta cu dificultăți în următoarele luni. "Perspectivele încă negative privind sectorul bancar arată temerile privind creșterea numărului de credite neperformante în următoarele șase luni", a explicat șeful ZEW.
În plus, experții sunt optimiști în privința condițiilor actuale. Indicele lunar care indică percepția investitorilor asupra actualelor condiții economice a urcat la minus 66,4 puncte în septembrie, de la minus 81,4 luna precedentă, în timp ce economiștii estimau o îmbunătățire până la minus 72 de puncte.