Grupul PCC confirmă că va depune oferte pentru toate activele Oltchim scoase la vânzare

Grupul PCC confirmă că va depune oferte pentru toate activele Oltchim scoase la vânzare
scris 8 nov 2016

Grupul PCC, acționar minoritar al Oltchim, a confirmat marți, la solicitarea News.ro, că va participa la privatizarea combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea, depunând oferte pentru toate pachetele de active scoase la vânzare.

Vânzarea activelor Oltchim este singura privatizare derulată de statul român în această perioadă.

Urmărește-ne și pe Google News

Luni, surse apropiate negocierilor au declarat, pentru News.ro, că Oltchim are un al doilea investitor interesat de preluarea activelor, grupul germano-polonez PCC, acționar minoritar al combinatului, care urmează să depună, după ce autoritățile demarează oficial procesul de vânzare, oferte pentru toate activele combinatului.

Anterior, în 20 octombrie, News.ro a relatat că societatea Chimcomplex, controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza,  urmează să depună, de asemenea, o ofertă la licitația privind vânzarea combinatului.

Marți, PCC a confirmat, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro, că va depune oferte pentru Oltchim.

"PCC e implicat la Oltchim din 2007, cunoaștem bine această companie. Vrem să lansăm cea mai complexă și puternică ofertă pentru toate cele nouă pachete de active ale Oltchim.  Avem experiență, cunoaștere, tehnologie și putere finaciară pentru a relansa Oltchim. În opinia noastră, suntem cei mai potriviți investitori pentru Oltchim", a declarat Wojte Zaremba, reprezentant al PCC, pentru News.ro.

Surse avizate au precizat, însă, că autoritățile încearcă să blocheze participarea la privatizare a grupului germano-polonez PCC.

După neregulile constatate de Curtea de Conturi, deputații modifică modul de cesionare a contractelor de economisire în sistemul Bauspar CITEȘTE ȘI După neregulile constatate de Curtea de Conturi, deputații modifică modul de cesionare a contractelor de economisire în sistemul Bauspar

PCC este cel mai important acționar minoritar al Oltchim, deținând 32,34% din acțiunile combinatului.

Ministerul Economiei a anunțat, în septembrie, că autoritățile au trimis informații generale despre combinatul Oltchim către mai mult de 160 de companii, iar acestea au avut timp până la sfârșitul lunii septembrie să își exprime interesul de cumpărare pentru a intra în următoarea fază a procesului de vânzare.

Vicepemierul Costin Borc, care este și ministru al Economiei - acționarul majoritar al Oltchim -, estima atunci că până la finalul anului va fi înaintată ofertă angajantă de la un investitor, străin sau român.

„Climatul este foarte bun acum pentru găsirea unui investitor care să continue să dezvolte partea viabilă a Oltchim”, a spus Borc, la acea dată.

Combinatul din Râmnicu Vâlcea a fost scos la vânzare oficial, pe bucăți, prin nouă pachete de active.

Avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai Oltchim, a declarat în luna august pentru News.ro că există deja trei investitori serioși interesați să achiziționeze cele nouă pachete de active scoase la vânzare de autorități, însă a refuzat să precizeze despre ce investitori ar fi vorba.

Compania a intrat în insolvență în ianuarie 2013, după privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu din 2012.

Statul, care deține 54,8% din acțiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu și-a exprimat interesul să preia compania.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an și vânzări de 378,1 milioane lei (84 milioane euro), în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

La 30 iunie 2016, Oltchim înregistra datorii totale în valoare de 1,35 miliarde lei. Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariați.

Oltchim este singurul producător din România de clor și polieter polioli și exportă aproximativ 70% din producție.

viewscnt
Afla mai multe despre
pcc
oltchim