Suspectul, în vârstă de 39 de ani, „este cunoscut pentru fapte de furt calificat comise în 2008 și 2014 și se află, de asemenea, sub control judiciar într-un alt caz de furt calificat care urmează să fie judecat în noiembrie la tribunalul penal din Bobigny”, a declarat procurorul Laure Beccuau, în cadrul unei conferințe de presă. Într-un comunicat transmis AFP, apărarea suspectului a precizat că „dorește să redea realitatea exactă a faptelor”.
Potrivit avocaților inculpatului, Maxime Cavaillé, Diala Al Shaman, Florian Godest Le Gall și Maxence Gallo, ar fi într-adevăr „regretabil ca unele comunicări publice hazardate să inducă în eroare opinia publică cu privire la profilul său real”, informează News.ro.
Avocații indică faptul că „este corect ca acest domn să fie trimis în judecată miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 13:00, în camera 31 a tribunalului penal din Bobigny”.
Cu toate acestea, ei notează că „în acest caz vechi (2019), judecătorul de instrucție a constatat absența oricărui element incriminatoriu în ceea ce privește faptele de furt, fiind pronunțată o neîncepere a urmăririi penale pentru acest cap de acuzare”.
„Recunoscut nevinovat, el a fost totuși plasat în arest preventiv. Această măsură nejustificată i-a provocat furia, ceea ce i-a adus trimiterea în fața tribunalului penal din Bobigny pentru că a... distrus o oglindă din secția de poliție în aceste condiții speciale”, afirmă apărarea sa, precizând că „el nu se află absolut deloc sub control judiciar în acest caz”. Procurorul a precizat că acest bărbat, șofer de taxi clandestin, locuia „în Aubervilliers, unde s-a născut”.
În ceea ce privește Luvrul, „ADN-ul său a fost găsit pe una dintre vitrinele sparte, precum și pe obiectele abandonate în timpul fugii” infractorilor. Procurorul a anunțat joi cinci noi arestări, printre care un alt suspect de jaf, dar bijuteriile furate, estimate la 88 de milioane de euro, rămân de negăsit.















