Indicatorul de încredere în economie a crescut semnificativ în martie, pe fondul unor așteptări mai bune în sectorul serviciilor și cel manufacturier. În ansamblu, datele raportate de companii indică o creștere a încrederii în primul trimestru, ceea ce s-ar putea transpune într-o accelerare a creșterii economice.
Indicatorul de încredere în economie (economic sentiment indicator - ESI) a fost de 103,7 puncte în martie, comparativ cu 101,6 puncte în februarie.
ESI este calculat de Comisia Europeană pe baza răspunsurilor managerilor din principalele sectoare ale economiei și are un grad înalt de corelare cu evoluția produsului intern brut. O valoare de peste 100 de puncte indică, în general, că economia este în creștere.
Pe primul trimestru din acest an, media ESI a fost 102,6 puncte, față de 102 puncte în trimestrul patru din 2023, respectiv 100,6 puncte în precedentele trimestre.
„Putem spune că ESI semnalează o creștere economică în termeni secvențiali în trimestrul 1 din 2024, ceea ce este în linie cu scenariul nostru de bază. Rămâne de văzut dacă datele concrete, cum ar fi producția industrială și vânzările cu amănuntul, vor fi de acord cu datele ESI”, arată Vlad Ioniță, analist la BCR.
CITEȘTE ȘI Tona de cacao, din record în record. „Ciocolata este noul produs de lux!”În trimestrul 4 din 2023, economia a crescut cu 3% în termeni anuali, în timp ce a scăzut cu 0,4% în termeni secvențiali (comparativ cu trimestrul 3).
BCR vede o creștere a PIB de 2,6% în acest an, comparativ cu 2,1% în anul precedent, mai ales pe fondul unei creșteri e consumului privat și a unei contribuții semnificative din partea investițiilor, care ar urma să fie sprijinite de intrările de fonduri UE și de proiectele de infrastructură.
La nivel european, ESI a crescut cu 0,7 puncte la 96,2 puncte, pe fondul unor date mai bune de la respondenții din industrie, servicii, dar și de la consumatori – spre deosebire de țările din UE, în România nu se mai măsoară încrederea consumatorilor de câțiva ani.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Participarea femeilor în structurile de conducere a crescut spectaculos„Economia zonei euro arată semne privind o iminentă revenire a creșterii. Nimic spectaculos, dar totuși se pregătește sfârșitul stagnării. Cu așteptările inflaționiste mai benigne din servicii, pare că Banca Centrală Europeană poate contribui la un mediu mai favorabil, cu tăieri de dobândă începând cu iunie”, arată Berg Coljin, economist senior pentru zona euro la ING Bank.
Cele mai importante sectoare sunt pe creștere în România
Managerii din industrie au raportat date mai bune privind stocurile și comenzile și o creștere de 0,5 puncte a indicatorului la nivel de ramură. BCR estimează, pe baza indicelui PMI care a început să fie publicat recent pentru România, că industria își va reveni în a doua parte a anului și va încheia 2024 pe creștere.
Sectorul serviciilor a înregistrat cea mai mare creștere în martie, cu un avans de 2,4 puncte, după o creștere pe toate componentele. De altfel, sectorul este pe creștere pe primul trimestru din acest an.
CITEȘTE ȘI Cele mai bune orașe din Europa pentru a începe o nouă afacere. Pe cel loc este BucureștiulIndustria și serviciile au cele mai importante ponderi în calculul ESI, de 40%, respectiv 30%, urmate de construcții și comerț, cu câte 5%, în timp ce ponderea răspunsurilor populației este de 20% în mod normal.
Comerțul a făcut un pas înapoi, potrivit răspunsurilor managerilor, care au raportat scăderi ale vânzărilor în ultimele trei luni și o creștere a stocurilor. Pe de altă parte, aceștia anticipează vânzări mai mari în acest an. Pe primul trimestru, media datelor este mai bună decât în precedentul, ceea ce indică spre o creștere a vânzărilor. De altfel, cei mai mulți analiști pariază pe o creștere a consumului în acest an, alimentat de creșterea salariilor.
Managerii din construcții au raportat o deteriorarea ușoară a așteptărilor privind angajările, ceea ce a dus la o scădere de 0,1 puncte a indicatorului pentru acest sector. Pe de altă parte, media pe primul trimestru este în creștere.
CITEȘTE ȘI Ministrul Agriculturii: Cerealele din Ucraina sunt bune pentru zootehnie, nu pentru panificațieIndicatorul privind intențiile de angajare (Employment expectations indicator - EEI) este de asemenea în creștere în martie cu 2,2 puncte la 108,4 puncte, la cel mai ridicat nivel de după vara anului trecut, ceea ce arată că piața muncii rămâne în continuare strânsă.
Așteptările privind creșterea prețurilor rămân în sus în servicii, dar s-au plafonat în construcții și au scăzut în industrie și comerț. Serviciile au avut o contribuție importantă la inflația măsurată prin indicele prețurilor de consum în ultimul an – inflația a fost de 11% pe această categorie, față de 7,8% pentru mărfurile nealimentare și 4,5% pentru cele alimentare.