Curtea de Arbitraj Internațional București (Bucharest International Arbitration Court - BIAC) va funcționa din această lună, sub auspiciile Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România), și va asigura asistență oamenilor de afaceri români, precum și companiilor multinaționale care activează local în privința soluționării oricăror tipuri de litigii contractuale.
Reprezentanții AmCham au arătat, miercuri, cu prilejul lansării oficiale a Curții, că inițiativa este rezultatul a trei ani de muncă și al necesităților mediului de afaceri, pentru care va constitui o alternativă viabilă la instanțele locale sau instituțiile de arbitraj locale sau internaționale.
Secretarul general al BIAC, Dan Vișoiu, a precizat că, potrivit unui studiu la nivel european, deși în România a fost constituit deja un corp important și experimentat de specialiști în arbitraj, acesta rămâne în țară o practică puțin folosită comparativ cu alte state europene. Conform aceluiași studiu, ținând cont de resursa profesională, dar și practica juridică locală, România are capacitatea să se dezvolte ca un stat de arbitraj.
Dan Vișoiu a subliniat că speranța membrilor BIAC esta ca noua instanță de arbitraj să devină în scurt timp una regională, la care să apeleze firme inclusiv din Grecia sau Bulgaria, de exemplu.
Președintele onorific al BIAC este Annet van Hooft, un cunoscut arbitru interațional, care activează la Paris.
Annet van Hooft a afirmat, la rândul său, că înființarea noii instituții de arbitraj a venit într-un moment foarte potrivit, deoarece toate instanțele regionale și internaționale au înregistrat o creștere a cazurilor pe care le soluționează. Van Hooft a pledat și pentru importanța unei instituții de arbitraj locale și regionale, care, pe lângă cunoașterea lingvistică, poate pune la dispoziția clienților expertiza mai apropfundată a legislației locale.
BIAC are pentru început o listă de 60 de arbitri străini și români cu experiență, activitatea Curții fiind susținută de opt firme de avocatură. Detalii despre componența Curții, taxele și regulamentale acesteia pot fi consultate AICI.
“Curtea de Arbitraj Internațional București (BIAC) este rezultatul a trei ani de muncă, combinând aspecte practice, negocieri și muncă de convingere și suntem siguri că aceasta va reprezenta o alternativă viabilă în raport cu actualele instituții de arbitraj locale și internaționale”, a menționat Anda Todor, membru al Consiliului Director al AmCham România.
Regulile de arbitraj ale BIAC au la bază un mix de "bune practici", care decurg din diverse reguli de arbitraj internaționale precum cele ale UNCITRAL, LCIA, CPI și AAA /ICDR, acestea făcând referire și adoptând și Ghidul Asociației Internaționale a Avocaților privind conflictele de interese în arbitraj comercial internațional și Regulile Asociației Internaționale a Avocaților privind obținerea de probe în arbitrajul comercial internațional.
BIAC este una dintre puținele Curți de arbitraj din Europa centrală și de est care implementează cerințele referitoare la “Reprezentare egală în arbitraj”, ceea ce determină curtea să se angajeze să îmbunătățească profilul și reprezentarea femeilor în arbitraj.
În prezent, cea mai cunoscută instanță de arbitraj din țară este Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, iar recent a fost lansată, cu sprijin privat și guvernamental, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană.