Firmele de credite de consum, membre ale Asociației Societăților Financiare ALB România, au acordat în primele nouă luni împrumuturi de 1,78 miliarde lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului trecut, datorită reorientării acestora spre finanțarea clienților care câștigă peste venitul mediu, din România, și către contracte de finanțare de peste 5.000 euro.
Din total, creditele destinate consumului personal au reprezentat 91,1%, circa 1,62 miliarde lei, creditele industriale au avut o pondere de 5,6%, însumând 100 milioane lei, iar cele auto au reprezentat 3,3%, respectiv 59 milioane lei, potrivit datelor ALB România, prezentate joi de președintele Consiliului Creditului de Consum al ALB și vicepreședinte al ALB, Olivier Floris.
În ceea ce privește segmentul consumului personal, creditele revolving, inclusiv cardurile de credit, și-au redus ponderea de la 49% la 46%, în timp ce împrumuturile de nevoi personale au avansat cu 4 puncte procentuale, la 45%, iar creditele la POS au scăzut de la 10% la 9%.
Totodată, creditele auto au fost destinate în proporție de 85% pentru achiziții de vehicule noi, în scădere cu un punct procentual față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce achiziția de vehicule second hand au avut o pondere mai mare cu un punct procentual, ajungând la 15%.
Potrivit datelor ALB România, cei mai mulți români s-au împrumutat cu sume de peste 10.000 de euro, ponderea creditelor crescând cu 4 puncte procentuale, iar cea a împrumuturilor cuprinse între 5.000 euro și 10.000 euro a urcat cu 1 punct procentual.
În schimb, împrumuturile cu valori de până la 1.000 euro au înregistrat scăderi ale cotei cu trei puncte procentuale, iar cele cuprinse între 1.000 și 5.000 euro au consemnat o reducere cu două puncte procentuale.
Potrivit datelor ALB România, românii care au venituri între 500 de lei și 1.000 lei și-au redus ponderea cu trei puncte în totalul creditelor atrase, la 47%, iar cei cu venituri mai mari de 2.500 lei și-au majorat cu două puncte ponderea în total împrumuturi, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Conform statisticilor, ALB reprezintă 78% din totalul pieței creditului de consum IFN din România în ceea ce privește volumul nou finanțat.
Sursa: Agerpres