Elveția prelungește 1 an restricțiile aplicate muncitorilor români

Elveția prelungește 1 an restricțiile aplicate muncitorilor români
scris 19 apr 2018

Consiliului federal elvețian va prelungi cu 1 an restricțiile aplicate românilor și bulgarilor pentru accesul pe piața muncii, urmând ca până la finele lunii mai 2019 să limiteze la 996 numărul permiselor de muncă ce pot fi eliberate acestora. În mai anul trecut, Elveția a decis să activeze clauza de salvgardare aplicabilă cetățenilor români și bulgari, la acel moment autoritățile române exprimându-și regretul cu privire la decizia luată de partea elvețiană și arătând că aceasta este în disonanță cu contribuția pe care comunitatea românească din Elveția – în marea ei majoritate înalt calificată - o are pe piața locală a muncii.

La acel moment a fost anunțat că restricția are o valabilitate de 1 an, cu posibilitatea de a fi reînnoită în 2018, și are ca termen limită de aplicare 31 mai 2019.

Urmărește-ne și pe Google News

Măsura adoptată vizează exclusiv eliberarea de noi permise de ședere de tip „B” (durată de ședere între 1 și 5 ani), nerestricționând eliberarea de permise de tip „L” (durată de ședere sub un an) sau de tip „C” (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip „B” deja eliberate.  

Partea elvețiană a arătat că măsura nu singularizează România, ea fiind aplicată de Elveția în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE și în 2013 pentru celelalte state membre UE.

eMAG introduce un nou serviciu de livrare a comenzilor, pentru anumite zile și intervale orare. De când va fi introdus și care va fi prețul CITEȘTE ȘI eMAG introduce un nou serviciu de livrare a comenzilor, pentru anumite zile și intervale orare. De când va fi introdus și care va fi prețul

Potrivit datelor MAE, comunitatea română din Elveția este estimată la circa 20.000 de persoane. Recensământul din 2000 plasează limba română pe poziția 27, din cele 50 de limbi care sunt înregistrate în Elveția ca având cel puțin 600 de vorbitori.

Cea mai mare parte a comunității românești este localizată în partea francofonă (Geneva, Lausanne, Fribourg, Neuchatel), în zonele industrializate din partea germanofonă, în cantonul Ticino și în orașele bilingve Basel și Berna.

Concurența: Pe piața medicală sunt reguli care afectează medicii de familie și elimină entități liberale. Investigație declanșată pe piața serviciilor medicale nedecontate, inspectorii bănuiesc înțelegeri între medici CITEȘTE ȘI Concurența: Pe piața medicală sunt reguli care afectează medicii de familie și elimină entități liberale. Investigație declanșată pe piața serviciilor medicale nedecontate, inspectorii bănuiesc înțelegeri între medici

Conform Acordului din 1999 dintre Confederația Elvețiană și Uniunea Europeană privind libera circulație a persoanelor  (ALCP), extins la România și Bulgaria la 1 iunie 2009 prin Protocolul II la acesta, accesul cetățenilor români și bulgari pe piața muncii elvețiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani. Perioada de menținere a restricțiilor pe piața muncii s-a încheiat  la 31 mai 2016, data de la care Elveția a liberalizat circulația lucrătorilor români și bulgari. Conform Protocolului amintit, în cazul în care fluxul de lucrători români și bulgari depășește cu 10% media ultimilor trei ani, la data de 1 iunie 2017 sau pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elvețian poate activa o clauză de salvgardare prin care să limiteze eliberarea de noi permise. Măsura poate fi aplicabilă pe durata unui an și poate fi prelungită cel mult până în mai 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
elvetia
muncitori romani