Economia germană s-a contractat cu 5% în 2020

Economia germană s-a contractat cu 5% în 2020
scris 14 ian 2021

Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat anul trecut o contracție de 5%, o performanță ușor mai bună decât se așteptau analiștii, grație răspunsului puternic al statului care a ajutat la limitarea pagubelor provocate de pandemia COVID-19, arată datele preliminare publicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), informează Reuters.

Amploarea contracției înregistrată de prima economie a Europei a fost mai mică decât scăderea de 5,1% preconizată de analiștii intervievați de Reuters și mai puțin severă decât contracția record de 5,7% înregistrată în 2009, în contextul crizei financiare globale, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Statele Unite au înregistrat în decembrie un deficit bugetar de 144 de miliarde de dolari, un record pentru ultima lună a anului CITEȘTE ȘI Statele Unite au înregistrat în decembrie un deficit bugetar de 144 de miliarde de dolari, un record pentru ultima lună a anului

Pandemia globală a făcut ca prima economie a Europei să cadă într-o "gravă recesiune", a declarat președintele Destatis, Georg Thiel. Acesta a subliniat că economia germană a fost afectată mai dur de cel de-al doilea val de măsuri de izolare, decât de primul val din primăvară.

Începând din luna martie a anului trecut, Guvernul de coaliție condus de cancelarul Angela Merkel a adoptat măsuri de salvare și stimulare fără precedent, pentru a ajuta companiile și consumatorii germani să treacă prin pandemie cât mai puțin afectați. Cu toate acestea, consumul privat a scăzut cu 6% în ritm anual iar investițiile companiile în noi echipamente au scăzut și ele semnificativ.

Destatis a informat că exporturile Germaniei au scăzut cu aproape 10% anul trecut, iar importurile au scăzut și ele cu 8,6%. Acest lucru sugerează că tradiționalul surplus al balanței comerciale a Germaniei, precum și excedentul de cont curent, s-a diminuat anul trecut din cauza pandemiei.

Singura veste bună a venit din partea cheltuielilor guvernamentale, care au contribuit la creșterea cu 3,4% a consumului statului, și a construcțiilor, în cazul cărora s-a înregistrat o creștere de 1,5% a investițiilor în clădiri.

În total, sectorul public, care include și landurile, municipalitățile și sistemul asigurărilor sociale, a înregistrat un deficit bugetar de 158,2 miliarde de euro, sau 4,8% din PIB, a precizat Destatis. Aceste cifre scot în evidență o deteriorare semnificativă a finanțelor publice ale Germaniei, după un surplus de 52,5 miliarde de euro, sau 1,5% din PIB, în 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
economie