După discuția Trump-Iohannis: Companiile americane analizează investiții de peste 10 miliarde dolari în noi proiecte în România

După discuția Trump-Iohannis: Companiile americane analizează investiții de peste 10 miliarde dolari în noi proiecte în România
scris 22 aug 2019

Companiile americane analizează potențiale investiții în noi proiecte din România în valoare de peste 10 miliarde de dolari, potrivit Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), care recomandă președintelui SUA să sprijine candidatura României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și aderarea la programul Visa Waiver.

"România este unul dintre cei mai de încredere aliați democratici ai Americii oriunde în lume. Președintele Trump are o oportunitate excelentă de a consolida legăturile de comerț și cooperare care leagă cele două națiuni, afirmând dorința României de a se alătura OCDE și sprijinind propunerile pentru extinderea eligibilității programului Visa Waiver pentru a include țări meritoase, precum România”, a declarat președintele AMRO, Eric Stewart, într-o notă remisă la finalul întâlnirii de la Washington dintre președintele SUA, Donald Trump și omologul său român, Klaus Iohannis.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit acestuia, afirmarea sprijinului SUA pentru candidatura României la OCDE și ridicarea vizelor pentru cetățenii români ar avea “un efect pozitiv direct asupra economiei americane, în condițiile în care companiile americane au peste 10 miliarde de dolari în proiecte potențiale noi în România”.

VIDEO Trump-Iohannis, o nouă declarație diplomatică a SUA de ridicare a vizelor pentru români, care nu obligă la nimic CITEȘTE ȘI VIDEO Trump-Iohannis, o nouă declarație diplomatică a SUA de ridicare a vizelor pentru români, care nu obligă la nimic

Trump l-a primit pe Iohannis la Casa Albă miercuri. Cu ocazia întrevederii, președintele SUA a declarat că reafirmă și întărește parteneriatul dintre SUA și România și își exprimă susținerea pentru eforturile României de a intra în programul Visa Waiver, dar în acord cu cerințele legislației Statelor Unite.

"Este o chestiune la care ne gândim", a adăugat, lacunar, președintele american - puternic luptător împotriva migrației ilegale - cu privire la eliminarea vizelor pentru cetățenii români în SUA.

El a arătat în același timp că discuțiile vor viza și creșterea numărului de militari americani care să fie găzduiți de România.

Consiliului de Afaceri Americano-Român, o organizație non-profit cu sediul la Washignton, reprezintă companii din Fortune 500 care fac afaceri în România. AMRO are ca principală misiune îmbunătățirea relațiilor comerciale SUA-România și promovarea parteneriatelor dintre cele două țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
amro
consiliul afaceri americano-roman
trump
investitii
ocde
visa waiver
eliminare vize