„Dolarizarea” este una dintre reformele pe care noul președinte ales de argentinieni a promis-o națiunii. Anarho-libertariano-capitalistul Javier Milei a făcut din „dolarizare” una dintre principalele teme ale campaniei sale electorale: scoaterea monedei argentiniene „peso” din circulație, desființarea băncii centrale și utilizarea monedei Statelor Unite ca monedă națională. Prin urmare, renunțând la propria suveranitate monetară și devenind efectiv o ramură a SUA în termeni monetari.
Există un termen pentru a descrie această schimbare, este „dolarizare”. Termenul există deja, pentru că Argentina nu ar fi prima națiune suverană care ar face acest lucru, nu lipsesc precedentele. Potrivit ultimului recensământ, ar fi 11 țări din lume în care dolarul american a înlocuit moneda națională, multe dintre ele în America Latină, cum ar fi Ecuador și Salvador. În Africa este Zimbabwe (care a anunțat un revers parțial). Însă, niciunul dintre aceste state nu are dimensiunea economică și populația Argentinei (46 de milioane)… și nici o economie atât de dezastruoasă, arată o analiză Corriere Della Sera preluată de Rador Radio România.
Logica din spatele dolarizării este destul de simplă: este, în special, o modalitate de a îmblânzi inflația și pierderea încrederii în monedă, privându-se de libertatea de a devaloriza și de a crește deficitele și datoria publică disproporționat.
Printre celelalte obiective: stoparea fugii de capital, reducerea costului datoriei internaționale (toate fenomene legate tot de devalorizarea monedei), prin urmare relansarea creșterii.
Alte propuneri ale noului ales Milei pot părea extreme sau extravagante, dolarizarea nu este neapărat una dintre ele.
Pe de altă parte, a fost propusă și discutată în Argentina, încă din anii 1990. Deoarece există precedente, dolarizarea a făcut obiectul multor studii, atât teoretice, cât și empirice. O analiză clasică făcută de doi experți de la Fondul Monetar Internațional în urmă cu 23 de ani demonstrează că dolarizarea avea deja o istorie bogată la începutul mileniului: „Full Dollarization. The Pros ans Cons” de Andrew Berg și Eduardo Borenszstein.
Studiul pleacă de la o constatare pragmatică: dolarizarea nu este aproape niciodată o smulgere, o ruptură traumatică, de cele mai multe ori se întâmplă în țări în care, de fapt, dolarul a fost deja adoptat pe scară largă ca substitut al unei monede naționale în care nimeni nu mai crede. Acest lucru este valabil și pentru alte țări emergente, precum și pentru Argentina: atunci când hiperinflația reduce bancnotele naționale la deșeuri de hârtie, cei care pot se protejează și multe tranzacții au loc într-o monedă puternică. Prin urmare, dolarizarea face mai total și oficial un proces care a început deja în viața de zi cu zi.
„Principala sa atracție – explică cei doi experți – este eliminarea riscului unei devalorizări bruște și dificile. Acest lucru poate reduce prima de risc, pe care o țară trebuie să o plătească creditorilor internaționali. Economiile dolarizate se pot bucura de un nivel mai mare de încredere în rândul investitorilor străini, pot reduce serviciul datoriei, pot stimula investițiile și creșterea economică”. În cazul Argentinei, principalul obstacol al dolarizării este saltul inițial. Pentru a scoate moneda peso din circulație și a o înlocui cu dolarul, o națiune trebuie să fie capabilă… să cumpere dolari. Pare evident și banal, însă problema Argentinei este că managementul economic dezastruos al guvernelor anterioare aproape că a eliminat rezervele băncii sale centrale, așa că nu este clar cu ce resurse ar putea obține noul președinte Milei lichiditatea inițială în dolari. S-ar putea ca acesta să intenționeze să aloce încasările din privatizările anunțate pentru asta, dar nu este clar cât valorează ele. Un obiectiv indirect al dolarizării prezintă asemănări cu ceea ce a făcut Italia (împreună cu alte țări europene), când a abandonat lira pentru a trece la euro, în 1999-2002. Să fie clar, diferențele sunt substanțiale.
Uniunea monetară europeană a început ca o partajare a monedelor naționale, odată cu crearea unei bănci centrale europene, care gestionează politica monetară în interesul tuturor. În schimb, atunci când o țară se dolarizează, își cedează propria suveranitate monetară Statelor Unite, care au mare grijă de propria suveranitate monetară. Federal Reserve, banca centrală a SUA, nu va ține cont de situația economică din Argentina (sau Ecuador, sau Zimbabwe), va continua să ia decizii în interesul Statelor Unite. Asemănarea cu euro este de alt gen. Este speranța, sau iluzia, că, privându-se de „libertatea” de a devaloriza, o țară este forțată să-și reglementeze comportamentul: că ar trebui, prin urmare, să-și controleze riguros costurile de producție pentru a nu pierde competitivitatea. Știm că mitul „constrângerii externe” nu a dat toate rezultatele așteptate în Italia. Pentru Argentina, abolirea monedei naționale peso este puțin probabil să fie suficientă pentru a forța țara să reducă cheltuielile publice neproductive sau conflictele sindicale sălbatice. Peronismul – forma locală de socialism și bunăstare – își are rădăcinile în obiceiurile unor vaste categorii sociale. Milei a câștigat președinția, dar nu are o majoritate parlamentară și nici majoritatea guvernatorilor locali.
Este previzibil că va începe un sezon de tulburări sociale împotriva planurilor sale drastice de reducere a cheltuielilor publice. Corului de alarme și catastrofisme care au salutat victoria extravagantului Milei, se cuvine să-i amintim că Argentina a fost ruinată de politicile peroniștilor, altfel nu s-ar reduce la experimentarea unor rețete atât de extreme. Un reflex internațional al acestei povești este important. Argentina a fost admisă să facă parte din BRICS, clubul țărilor emergente care include inițial Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud. Extinderea BRICS, decisă la summitul din august din Africa de Sud, a fost dorită mai ales de Xi Jinping, care speră să transforme acel club într-un contra-G7 cu o opoziție marcată față de Statele Unite. Cooptarea Argentinei a fost sponsorizată în special de președintele brazilian Lula. Atât Xi Jinping, cât și Lula militează pentru a reduce ponderea dolarului în economia mondială. Și acum „se împiedică” de un nou lider argentinian foarte pro-american, care vrea dolarul ca monedă unică a țării sale. La Beijing și Brazilia, poate că sunt în curs câteva răzgândiri.
