Granițele pe aeroportul Ataturk au fost deschise în jurul orei 13:00, iar primii pasageri au efectuat formalitățile de trecere a frontierei, a afirmat directorul general al agenției Tarom din Istanbul, Camelia Enescu, într-o postare pe contul de Facebook, precizând că zborul companiei programat pentru după-amiază, la ora 16:25, va fi menținut, potrivit News.ro.
“Granițele pe aeroportul Ataturk au fost deschise, iar primii trei pasageri efectuează formalitățile de trecere a frontierei”, a scris Enescu pe rețeaua de socializare în jurul orei 13:00.
“Compania Tarom va opera zborul RO263/4, sperăm noi la timp, însă asta depinde și de aglomerația traficului aerian”, a adăugat șeful agenției Tarom din Istanbul.
Anterior, reprezentanții companiei au afirmat că iau în calcul anularea zborului RO 263 către aeroportul Ataturk care este programat să decoleze de pe Aeroportul Henri Coandă la ora 16:25, în condițiile în care, operarea pe aeroportul turcesc era blocată, din cauza evenimentelor de vineri noaptea.
Enescu spune că funcționarii de la poliția de frontieră și de la turnul de control și-au reluat posturile, iar zborurile au fost reluate.
Tarom a precizat că este pregătiă să aducă în țară toți pasagerii curselor anulate, imediat ce aeroportul devine funcțional.
Ultima notificare primită la ora 9:00 arăta că la aeroportul Ataturk nu există reglementări aplicabile, iar operarea aroportului este închisă, a declarat sâmbătă dimineață pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Tarom, Georgeta Dinu.
Potrivit acesteia, la cursa Tarom de dimineață erau 51 de pasageri, iar la cursa de după-amiază, 87 de pasageri.
Pasagerii din România sunt sfătuiți să sune pentru informații la Call Center, 0212046464, 0213034400, 0213034444.
Pentru cei din Turcia, datele de contact sunt: 00902124653777, 00905334353477 sau e-mail-ul directorului agenției Tarom din Istanbul, [email protected].