DECIZIE Prețurile contractelor de achiziții militare ale României vor fi majorate cu rata industrială a inflației, dar nu mai mult de 50%. Cheltuielile bugetare, estimate să crească cu peste 1,3 miliarde lei

DECIZIE Prețurile contractelor de achiziții militare ale României vor fi majorate cu rata industrială a inflației, dar nu mai mult de 50%. Cheltuielile bugetare, estimate să crească cu peste 1,3 miliarde lei
scris 21 sep 2022

Prețurile contractelor de achiziție publică de produse și servicii militare în vigoare, inclusiv cele ale acordurilor-cadru atribuite în domeniile apărării și securității, vor fi ajustate pentru a se ține seama de orice creștere a costurilor pe baza cărora au fost fundamentate inițial aceste prețuri, ajustarea urmând să se facă utilizând indicele prețurilor producției industriale calculat și raportat de Institutul Național de Statistică (INS), ceea ce va duce la majorarea cheltuielilor bugetare cu 1,34 miliarde lei anul acesta, a decis Guvernul în ședința de miercuri.

Potrivit unei ordonanțe de urgență, vor fi ajustate prețurile contractelor în care a fost prevăzută clauza că prețul este fix și ferm pe toată perioada de derulare, precum și cele ale contractelor în care nu au fost prevăzute clauze de revizuire cu privire la preț sau au fost prevăzute clauze de revizuire pe baza cursului de schimb leu-euro sau leu-dolar.

Urmărește-ne și pe Google News
Guvernul deschide calea pentru reforma teritorială și unificarea localităților CITEȘTE ȘI Guvernul deschide calea pentru reforma teritorială și unificarea localităților

Executivul își justifică decizia ″luând în considerare necesitatea asigurării capabilităților de producție în vederea asigurării necesarului de apărare al Romaniei, în actualul context în care conflictul militar care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei și blocajul impus la nivel internațional Federației Ruse au generat apariția unor noi piețe ale materialelor, echipamentelor și utilajelor necesare pentru realizarea produselor si serviciilor″ și ″variația necontrolată și imprevizibilă a (prețurilor – n.r.) materiilor prime, diferențiată pe sectoare de activitate, la care se adaugă cea generată de binecunoscuta criză energetică pe care o traversăm și care, desigur, are un impact direct asupra costurilor de producție pe care operatorii economici din industria națională de apărare sunt obligați să le suporte″.

Aceste creșteri exponențiale de costuri reprezintă la momentul actual o realitate incontestabilă, traducându-se în dificultăți financiare majore, de natură a face ajustarea prețului contractului – în vederea acoperirii pierderilor însemnate – nu doar echitabilă pentru ambele părți contractante, ci imperios necesară pentru continuarea livrării rapide a produselor, conform graficului de livrări convenit între părți″, se menționează în nota de fundamentare.

ULTIMA ORĂ Mașinile și motocicletele care produc zgomot puternic, pregătite să fie interzise noaptea în București CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Mașinile și motocicletele care produc zgomot puternic, pregătite să fie interzise noaptea în București

Ajustarea se va realiza exclusiv pentru diferența de produse sau servicii în domeniile apărării și securității rămasă de furnizat sau prestat conform clauzelor contractuale la data intrării în vigoare a OUG. ca urmare a unei solicitări din partea furnizorului sau prestatorului, și se va aplica în urma fiecărei solicitări de plată, începând cu data semnării actelor de recepție, pe întreaga perioadă de derulare a contractului sau a acordului-cadru.

Prețul corectat se calculează în luna semnării actelor de recepție, dar nu mai tarziu de luna care conține data limită prevazută pentru furnizare/prestare, pe baza ultimelor raportări disponibile de la Institutul Național de Statistică - ultima raportare cuprinde evoluția prețurilor producției industriale aferente lunii premergătoare celei precedente lunii semnării actelor de recepție. Prețul corectat se calculează de la data de referință pentru ajustarea valorii solicitării de plată, considerată a fi data semnarii contractului/acordului-cadru, luând în calcul toți indicii prețurilor producției industriale pe total piața internă și piața externă – pe secțiuni și diviziuni CAEN, începând cu raportarea aferentă lunii stabilirii prețul unitar convenit la încheierea contractului/acordului-cadru - pentru toate contractele subsecvente încheiate în baza acestuia″, stipulează ordonanța.

Grecia dă stimulente cui va reduce consumul de electricitate iarna CITEȘTE ȘI Grecia dă stimulente cui va reduce consumul de electricitate iarna

Potrivit actului normativ, prețul corectat nu poate fi mai mic cu 50% și nu poate depăși cu mai mult de 50% valoarea prețului unitar stabilit la încheierea contractului sau acordului-cadru, pentru toate contractele subsecvente încheiate în baza acestuia. Furnizorii și prestatorii vor putea solicita autorităților și entităților contractante ajustarea prețurilor și încheierea actelor adiționale la contracte în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a OUG.

″Alegerea ca instrument de calcul al indicelui producției industriale pe secțiuni și diviziuni CAEN reprezintă o măsură pentru realizarea principiului proporționalității, având în vedere modificarea diferită a costurilor în diferitele sectoare de activitate care concură la realizarea produselor/serviciilor, fiind cel mai potrivit pentru acoperirea în mod echitabil a costurilor suplimentare de producție care nu au putut fi prevăzute la data semnării contractelor/acordurilor cadru la care se referă prezenta ordonanță de urgență″, se precizează în nota de fundamentare.

 Impozitarea proprietăților în funcție de grila notarială ar putea fi amânată sau schimbată CITEȘTE ȘI Impozitarea proprietăților în funcție de grila notarială ar putea fi amânată sau schimbată

Documentul estimează că aplicarea actului normativ va duce la majorarea netă a cheltuielilor bugetare cu 1,34 miliarde lei anul acesta. Astfel, ajustarea contractelor militare cu rata industrială a inflației va crește necesarul de plăți al statului cu 1,6 miliarde lei, însă această creștere va fi parțial compensată de majorarea TVA-ului aferent acestor plăți cu 255,46 milioane lei.

Cele mai recente date publicate de INS arată că, în luna iulie 2022, prețurile producției industriale au crescut cu 5,2% față iunie 2022 și cu nu mai puțin de 52,3% comparativ cu iulie 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
achizitii militare romania
contracte de stat aparare si securitate
razboi rusia ucraina
indicele preturilor productiei industriale
majorari costuri industrie
scumpirea energiei
inflatie galopanta