Datoria globală a atins un nivel record de 237.000 de miliarde de dolari în 2017

Datoria globală a atins un nivel record de 237.000 de miliarde de dolari în 2017
scris 10 apr 2018

Datoria globală a crescut la un nivel record de 237.000 de miliarde de dolari în trimestrul patru al anului 2017, fiind cu peste 70.000 de miliarde de dolari mai mare față de acum 10 ani, potrivit unei analize publicate de Institutul pentru Finanțe Internaționale, transmite Bloomberg.

Între piețele mature, datoriile gospodărilor ca pondere în PIB au atins un nivel record în Belgia, Canada, Franța, Luxemburg, Norvegia, Suedia și Elveția. Acesta este un semnal îngrijorător, având în vedere că dobânzile au început să crească în întreaga lume, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Irlanda și Italia sunt singurele țări importante în care ponderea datoriilor gospodăriilor în PIB este de sub 50%.

Aproape 30.000 de români au primit cetățenia altui stat UE în 2016, majoritatea alegând Italia CITEȘTE ȘI Aproape 30.000 de români au primit cetățenia altui stat UE în 2016, majoritatea alegând Italia

Cu toate acestea, raportul dintre datorii și Produsul Intern Brut, la nivel global, a scăzut pentru al cincilea trimestru consecutiv, ca efect al accelerării creșterii economiei mondiale. Acest raport este în prezent de circa 317,8% din PIB, cu 4 puncte procentuale sub un maxim atins în trimestrul al treilea al anului 2016, potrivit Institutului.

Între statele emergente, nivelul datoriilor gospodăriilor se apropie de paritatea cu PIB în Coreea de Sud, raportul dintre cei doi indicatori fiind de 94,6%.

viewscnt
Afla mai multe despre
datorie