Datoria externă a României, care include atât împrumuturile statului din străinătate, cât și datoriile entităților private, a crescut în luna iulie cu 1,79 miliarde euro, la 90,05 miliarde euro, în special ca urmare a majorării împrumuturilor pe termen scurt din străinătate, o evoluție în contrast cu cea din primele luni ale anului, când s-a înregistrat o contracție a datoriei externe, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României.
La finalul anului trecut, datoria externă totală a României a fost de 90,03 miliarde euro. În luna mai, datoria externă totală scăzuse până la 88,02 miliarde euro, dar a revenit pe creștere în iunie, până la 88,26 miliarde euro, scrie News.ro.
Din totalul datoriilor înregistrate de România față de entități din străinătate la 31 iulie, datoriile pe termen lung reprezentau 69,38 miliarde euro (77% din total datorie externă), în scădere cu 1,3 miliarde euro față de finalul anului trecut, iar datoriile pe termen scurt însumau 20,668 miliarde euro, în urcare cu 1,3 miliarde euro sau 7%.
Din datoria pe termen lung, suma de 31,6 miliarde euro reprezenta datorie publică, în stagnare față de finalul lui 2015.
Datoria negarantată public, în special a băncilor și firmelor către finanțatori din străinătate, însuma 36,55 miliarde euro la finalul lunii iulie, în scădere cu aproape 1,2 miliarde euro.
Datoria autorității monetare, care reprezintă alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de către Fondul Monetar Internațional (FMI), considerată datorie a BNR față de FMI, s-a redus cu 139 milioane euro, la 1,235 miliarde euro.
La finalul lunii mai, datoria totală externă ajunsese la un nivel minim din august 2010, când s-a situate la 87,8 miliarde euro.
De atunci, datoria a crescut puternic până în martie 2013, când s-a înregistrat nivelul maxim istoric al datoriei externe a României, de 101,1 miliarde de euro.
Ulterior, datoria externă a României a reintrat pe o pantă descendentă până în vara acestui an, când a reînceput să crească.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 30,1% în primele șapte luni, comparativ cu 35% anul trecut. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost 6,4 luni în primele șapte luni, nivel identic cu cel de anul trecut.