Noul Guvern va păstra cota unică de impozitare și este împotriva creșterii taxelor și impozitelor, este mesajul transmis de premierul desemnat Nicolae Ciucă, în discursul prin care a cerut votul de învestire al Parlamentului. Ciucă a promis măsuri concrete pentru capitalul autohton și crearea unei ”identități de brand pentru România”.
Discursul premierul desemnat a trecut în revistă în fapt proiectele promise în programul de guvernare și a fost susținut în lipsa fostului premier Florin Cîțu, care tocmai a fost ales președinte al Senatului, dar personal a ales să nu se afle la prezidiul plenului reunit al Parlamentului și nici în sală, după cum au remarcat aleși de la alte partide. (Florin Cîțu și-a făcut apariția ulterior, când a votat noul cabinet.)

”Vom păstra cota unică de impozitare și suntem împotriva creșterii taxelor și impozitelor. Rolul nostru este acela de a încuraja dezvoltarea antreprenoriatului, iar acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin creșterea presiunii asupra operatorilor economici deja afectați major de impactul negativ al pandemiei asupra afacerilor lor.”, a declarat premierul desemnat Nicolae Ciucă.
El a adăugat că va fi încurajat capitalul autohton, urmând a fi creată o identitate de brand a țării.
”Vom încuraja prin măsuri concrete capitalul autohton și vom lucra pentru crearea unei identități de brand pentru România, care va contribui la creionarea unei imagini pozitive a țării noastre în raport cu potențialii parteneri”, a mai spus Nicolale Ciucă.
El a menționat turismul, care trebuie să joace un rol activ în crearea imaginii României.

”Vom implementa un parteneriat funcțional, care să contribuie la asigurarea bunei colaborări între mediul privat și cel public. Cooperarea este o piatră de temelie pentru dezvoltare, iar cooptarea tuturor părților interesate într-un parteneriat onest va asigura implicarea acestora în implementarea unei viziuni și atingerea unor obiective comune, precum sustenabilitatea și competitivitatea mediului economic din România”, a promis Nicoale Ciucă.