Cîțu: Bugetul pe 2021 va fi definitivat și prezentat de viitorul guvern

Cîțu: Bugetul pe 2021 va fi definitivat și prezentat de viitorul guvern
scris 20 dec 2020

Bugetul pentru anul viitor va fi definitivat de noul Guvern, a declarat, duminică, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, candidat al PNL pentru funcția de premier, care a precizat că, după ce vor fi finalizate negocierile pentru coaliția majoritară, se vor cunoaște și proiectele noi și se vor face câteva realocări pentru anul viitor.

El a precizat că în privința salariului minim pe economie ar trebui să mai existe discuții tripartite, cu patronatele și sindicatele, Ministerul de Finanțe luând în calcul câteva variante. potrivit Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

"Am văzut câteva estimări, încă nu am agreat toți pe aceeași formulă. În noua coaliție de guvernare vom avea o variantă pe care o vom prezenta, sper, cât mai curând. Trebuie să terminăm negocierile cât mai repede, să avem un Guvern învestit ca să poată să aibă putere de negociere. Dacă vom avea Guvern vom ști și ce se va întâmpla cu salariul minim de la 1 ianuarie. (...) Impactul va fi pentru următorul Guvern. Ar fi oarecum necinstit ca acest Guvern să ia o decizie pentru următorul Guvern, așa cum nu am luat nicio decizie pe buget", a explicat Cîțu, la Palatul Parlamentului.

viewscnt
Afla mai multe despre
florin citu
buget
guvern