Premierul Dacian Cioloș susține că nu sunt bani la buget pentru majorarea indemnizației de creștere a copilului, el cerând Parlamentului să indice și sursa de finanțare pentru aceste plăți. În acest caz, punctul de vedere al Guvernului este consultativ, deoarece decizia finală aparține Parlamentului, iar Executivul este obligat să asigure finanțarea dacă proiectul este promulgat de președintele Iohannis.
"Când Parlamentul vine cu modificări sau cu propuneri legislative care vizează alocari bugetare, o spune Constituția, e important să precizeze de unde luăm bani dacă e vorba de bugetul pe anul acesta. Bugetul pe anul viitor, deja cu angajamentele pe care le avem, înseamnă un deficit care riscă să mearga peste 3%”, a declarat Dacian Cioloș duminică în emisiunea "După 20 de ani" de la ProTV, citat de News.ro, referindu-se la proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
El a mai spus că Parlamentul trebuie să indice sursa de finanțare pentru aceste plăți: "Nu vor fi (bani - n.r.) dacă nu ne spune Parlamentul de unde trebuie să tăiem ca să punem acești bani".
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a adoptat, în 8 martie, un proiect de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Totodată, indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani.
CITEȘTE ȘI Cioloș, către fermieri: Nu îmi doresc ca pământul să fie vândut la străini!Persoanele care timp de doi ani au realizat minimum 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creșterea copilului timp de doi ani și timp de trei ani pentru copilul cu handicap, prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.
Cuantumul indemnizației va fi 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani și nu poate fi mai mică de 85% de salariul minim brut pe țară garantat.
Totodată, plafonul maxim de 3.400 de lei a fost eliminat.
Indemnizația se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară sau de tripleți începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere.
Astfel, mamele care au gemeni sau mai mulți copii din aceeași sarcină primesc un bonus, pe lângă indemnizație de 85 % din salariul minim brut pe țară pentru fiecare copil începând cu al doilea copil.
Persoanele care în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului obțin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din indemnizația minim garantată.
Aceste prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2016.
Camera Deputaților este forul decizional în privința acestui proiect, care va fi votat în plen săptămâna viitoare.