CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate a PNL la modificarea Legii leasingului

CCR a respins sesizarea de neconstituționalitate a PNL la modificarea Legii leasingului
scris 26 ian 2021

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate a Partidului Național Liberal la proiectul inițiat de senatorul Daniel Zamfir care vizează modificarea Legii de funcționare a pieței de leasing.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing a fost adoptat în octombrie anul trecut, înainte de alegerile parlamentare, cu votul PSD și UDMR, și contestat de PNL.

Urmărește-ne și pe Google News

Curtea a respins în ședința de marți sesizarea PNL și va motiva ulterior decizia. Legea poate intra în vigoare doar dacă este promulgată de președintele Klaus Iohannis, care are și opțiunea de a o trimite la reexaminare în Parlament, unde PNL are majoritatea alături de USR și UDMR.

BNR arată că instaurarea noului Guvern a fost bine primită de investitori și că ar putea avea loc noi scăderi ale costurilor de finanțare CITEȘTE ȘI BNR arată că instaurarea noului Guvern a fost bine primită de investitori și că ar putea avea loc noi scăderi ale costurilor de finanțare

Legea prevede că nu mai sunt considerate titluri executorii contractele de leasing și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contract în cazul în care locatarul este consumator. Acest lucru înseamnă că firmele de leasing trebuie să ajungă în instanță în cazul în care utilizatorul nu respectă obligațiile ce duc la încetarea contractului – în general este vorba de neplata ratelor.

Acesta a fost și principalul punct pe care s-a concentrat sesizarea de neconstituționalitate a PNL (disponibilă aici), în care juriștii liberalilor arată că eliminarea caracterului de titlu executoriu reprezintă o măsură nejustificată și excesivă.

Liberalii susțin că aceste contracte care au o ipotecă mobiliară în spate reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile și nu mai au nevoie de un control suplimentar din partea instanței, în condițiile în care, oricum, consumatorii au acces la prevederile din Legea clauzelor abuzive, în cazul în care se consideră prejudiciați de prevederile contractuale.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

Autorul expunerii de motive, senatorul Daniel Zamfir (PSD, ex-ALDE, ex-PNL) arată că o verificare a contractului ar putea fi făcută doar în cadrul unei contestații la executare, ceea ce ar fi excesiv de dificil pentru debitor, pentru că această contestație se depune după ce începe executarea silită, care nu se suspendă astfel, iar debitorul trebuie să depună și o cauțiune.

PNL critică însă expunerea de motive pentru că ar fi sumară (circa o pagină și un sfert) și neîntemeiată. Proiectul este atacat și pentru că îi lipsește studiul de impact.

Încrederea analiștilor în perspectivele economice ale României este în creștere. “Suntem încă în valul al doilea al crizei, dar se vede ieșirea.” CITEȘTE ȘI Încrederea analiștilor în perspectivele economice ale României este în creștere. “Suntem încă în valul al doilea al crizei, dar se vede ieșirea.”

Liberalii arată că propunerea va avea impact negativ inclusiv la adresa consumatorilor, care vor fi nevoiți să plătească cheltuielile crescute cu obținerea titlului executoriu, în timp ce accesul acestora la acest tip ce contracte va fi redus.

Într-un proiect mai vechi a lui Zamfir, cu același obiect de reglementare, era prevăzută eliminarea caracterului de titlu executoriu și pentru contractele de credit, însă autorul a renunțat la aceasta.

O altă modificare din actualul proiect extinde de la 2 luni la 3 luni termenul de neplată a ratei de leasing de la care finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul. PNL susține că prin modul în care a fost formulată această nouă prevedere generează insecuritate juridică.

În caz de neplată, utilizatorul va datora societății doar diferența dintre sumele datorate și suma obținută din valorificarea bunului – valoare stabilită de un evaluator. Dacă locatarul restituie bunul în termenul din contract, atunci are dreptul să cumpere personal bunul respectiv sau să propună un terț cumpărător. Este un drept prioritar valabil 30 de zile, la un preț care pornește de la contravaloare tuturor sumelor datorate.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

Legea mai introduce și posibilitatea ca utilizatorului unui bun contractat în leasing sau un terț propus de acesta să aibă dreptul prioritar de a cumpăra bunul, în cazul în care s-a ajuns în situația ca ratele să nu fie plătite timp de trei luni consecutiv, iar acesta a fost predat firmei finanțatoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
leasing
lege leasing
daniel zamfir
psd
titlu executoriu