Băncile din zona euro vor trebui să-și achite contribuțiile anuale la Fondul Unic de Rezoluție (SRF) până la sfârșitul lunii iunie, astfel încât să ajungă la suma de zece miliarde de euro stabilită pentru 2016, a afirmat, joi, vicepreședintele board-ului SRF Timo Loyttyniemi, transmite Reuters.
Fondul Unic de Rezoluție face parte din proiectul uniunii bancare în zona euro, în conformitate cu care toate marile bănci din zona euro vor fi supervizate de Banca Centrală Europeană și toate depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro. La încheierea perioadei de tranziție, în 2024, SRF ar urma să aibă la dispoziție 55 de miliarde de euro.
"Aproximativ 4.000 de bănci sau instituții de creditare din zona euro vor trebui să-și achite contribuțiile până la sfârșitul lunii iunie", a declarat Timo Loyttyniemi. Fiecare bancă va trebui să plătească o sumă în funcție de datoriile sale. SRF va trebui să aibă cel puțin zece miliarde de euro din contribuții până la sfârșitul lunii iunie, a explicat oficialul.
În decembrie, guvernele din zona euro au căzut de acord să acorde linii naționale de credit în valoare de până la 55 de miliarde de euro pentru a acoperi costurile băncilor care vor da faliment, până când vor exista contribuții suficiente din partea băncilor la Fondul Unic de Rezoluție.
CITEȘTE ȘI Avalanșă de notificări de la Fisc: Cum a ajuns TVA o cheltuială neprevăzută pentru firmeFondul Unic de Rezoluție poate împrumuta singur fonduri, beneficiind de garanția contribuțiilor viitoare ale băncilor, iar această opțiune trebuie utilizată și ea înainte de a se folosi liniile naționale de credit. În timp, liniile naționale de credit ar urma să fie înlocuite de o garanție comună, care, cel mai probabil, va fi fondul de salvare a zonei euro (European Stability Mechanism), cel mai târziu la finalul perioadei de tranziție de opt ani.