Măsurile de blocare a economiei sunt disproporționate față de impactul medical al gripei provocate de coronavirus, baza lor științifică este îndoielnică, iar riscurile sociale și umanitare induse sunt mai mari decât orice poate provoca boala COVID-19, spune Peter Hitchens, editorialist la publicația Daily Mail. „Nu este nicio dovadă că prăbușind o economie salvăm vreo viață; dimpotrivă, are costuri în vieți omenești.”
Guvernul britanic are deja în vedere introducerea unor elemente de relaxare în măsurile drastice de distanțare socială ce au presupus și închiderea cel puțin temporară a unor activități economice, iar omul care le-a contestat cel mai vehement în ultima lună în peisajul public al Regatului Unit se teme să nu fie prea târziu.
Peter Hitchens, cunoscut jurnalist care a scris în cariera sa între altele la Daily Express, The Guardian și The Spectator, fiind inclusiv corespondent la Washington și Moscova, afirmă că media nu a pus întrebările de care era nevoie, respectiv chiar cele despre cât de necesare sunt politicile de restricționare a circulației, cu impact direct asupra economiei și care au fost introduse în contextul epidemiei de coronavirus.
„Nu sunt măsuri economice; sunt măsuri antieconomice. Ce se întâmplă este că într-o țară care este acum aproape în întregime o economie de servicii, ne închidem sectorul serviciilor”, a declarat Hitchens pentru Sky News. „Nu știu unde trăiești – îi spune realizatorului – dar unde trăiesc eu, totul este închis.”
Jurnalistul britanic, în prezent editorialist la The Mail, caracterizează drept disproporționate măsurile care mai degrabă sunt fondate pe pure speculații că izolarea va determina o încetinire a răspândirii virusului, decât pe argumente în baza unor date riguroase. „Nu este conexiune matematică sau științifică între închiderea țării, prăbușirea economiei, strangularea libertăților civile și nivelul de morți de coronavirus."
Hitchens afirmă că tendința de atenuare a curbei de infectări a fost relativ similară, prelungită pe 8-10 săptămâni, atât în cazul Chinei, care a aplicat restricții drastice, cât și al Coreei de Sud, Japoniei, Hong Kongului și Taiwanului, unde economiile nu au fost închise.
„Guvernul Marii Britanii a optat pentru o formulă care de fapt implică cea mai scandaloasă interferență în libertățile noastre civile și cel mai ridicol atac asupra abilităților noastre de a supraviețui ca economie. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea!”, a declarat Hitchens care a transmis în cariera sa corespondențe din peste 50 de țări incluzând Africa de Sud, Somalia, Turcia, fâșia Gaza, Irak, Canada, Haiti, Cuba, China și Coreea de Nord.
Premierul britanic Boris Johnson a declarat la începutul epidemiei, când deja Italia raporta cazuri numeroase și aplicase restricții de circulație, că nu intenționează să blocheze activitățile economice, dar nici măcar să suspende școlile sau desfășurarea evenimentelor sportive și artistice. Ulterior, s-a repliat sub presiunea recomandărilor experților, a opiniei publice și a aplicării rețetelor restrictive la nivel mondial, promovând politici similare.
Hitchens, fiu al unui ofițer din Royal Navy care a luptat în Al Doilea Război Mondial, a fost încă de la jumătatea lunii martie împotriva acestei politici. „Închiderea întregii economii nu este necesară!”, a declarat el într-o intervenție pentru Talk Radio, adăugând că ar trebui ca guvernul să se bazeze pe bunul-simț al oamenilor că știu să se protejeze de boală, asigurând, în același timp, continuarea activităților economice.
A muri cu COVID sau a muri de COVID?, aceasta este întrebarea
„Luăm acțiuni disproporționate”, pe bază de speculații și ghicit, iar „oamenii exagerează severitatea” efectelor bolii. În argumentul său, ziaristul britanic afirmă că economia țării nu s-a închis niciodată la o epidemie de gripă sezonieră, deși numărul de decese medii este de 17.000 de cazuri. În 2013-2014, la o tulpină mai agresivă a gripei de tip influenza, numai în Anglia – deci fără Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor – au fost 28.000 de morți.
În prezent, Marea Britanie raportează al 6-lea cel mai mare număr de infectări din lume, echivalentul a aproximativ 148.400 de persoane și 20.300 de decese. Hitchens subliniază că nu a contestat niciodată riscul mortalității, dar amintește că „a muri având COVID-19 nu este totuna cu a muri din cauza COVID-19”. Spune că sunt foarte mulți bărbați în lume care mor cu cancer la prostată; asta nu înseamnă că mor din cauza cancerului la prostată.
„Nu este conexiune evidentă între măsurile draconice de a închide țările și declinul bolii. Virușii sunt lucruri ciudate: vin și pleacă...”, afirmă ziaristul care completează că sunt luate „măsuri extraordinar de periculoase”, asimilate doar celor din momentele conflagrațiilor. „Nu este război; este o boală”, a declarat cel care s-a opus în trecut bombardării Iugoslaviei și conflictelor din Afghanistan și Irak despre care a spus că nu sunt în interesul SUA și Marii Britanii, în prezent o poziție larg acceptată în opiniile publice din cele 2 țări atacatoare.
Sănătoși, dar faliți
Temerile lui Hitchens sunt acelea că pentru o economie globală care deja dădea semne de intrare în recesiune, blocajele vor induce un șoc încă și mai mare la nivel social. „Deja locurile de muncă dispar la o rată amețitoare”, a declarat acesta. Într-adevăr, la începutul acestei luni, potrivit Daily Express, David Blanchflower, fost oficial al Băncii Angliei în timpul crizei financiare din anul 2008, afirma că nu mai puțin de 6 milioane de cetățeni britanici ar putea să rămână fără locuri de muncă în urma epidemiei și a măsurilor de răspuns bazate pe restricții de circulație.
Povestea cu „aruncarea economiei la gunoi” nu se susține cu atât mai mult cu cât se vede că nu este diferență nici în Europa între statele care au aplicat restricții drastice și cele care au lăsat economia să funcționeze, spune Hitchens. Exemplul său este cel al Suediei, care nu raportează date mult deviate față de cele ale vecinelor Norvegia și Danemarca ce au mers pe varianta închiderii economiilor. La fel, cifrele privind numărul de infectări între Belgia care a introdus restricții masive și Olanda care a lăsat economia să funcționeze sunt în defavoarea primeia. Aceasta arată că factorii de cauzalitate sunt multipli și este greșită abordarea închiderii totale.
Hitchens nu crede în recuperarea rapidă: „De unde să-și revină?! Vor fi banii falși care să o facă să-și revină?!”, îi spune realizatorului Sky News. Acesta obiectează că la reintrarea în normalitate, oamenii vor asalta pub-urile și localurile publice pentru a cheltui și a recupera timpul pierdut. Interlocutorul său, însă, este de nezdruncinat: „Când petrecerea se va termina, toate balanțele contabile și toate conturile goale și extragerile în exces de pe cardurile de credit și slujbele dispărute vor rămâne realități.”
Indică deja spre țara cu cea mai lungă perioadă de consemnare a cetățenilor la domiciliu: „Italienii s-au întors către ultimul mărunțiș din buzunar. Oamenii au rămas fără bani. După săptămâni și săptămâni în care au fost consemnați în casă și nu au fost capabili să muncească sau să fie în comerț, pur și simplu au ajuns să fie faliți. Care este efectul, până la urmă?!...”
Prăbușind economia, riscăm să scurtăm încă și mai multe vieți
Hitchens, care locuiește în Oxford, oferă exemplul unui business local, care și-a amânat plata chiriei, are stocuri, dar nu are clienți. Sângele în economie va reveni greu. Aici nu este numai chestiunea de ordin strict economic, dar efectul se va răsfrânge asupra sistemului medical. Acesta va fi greu să funcționeze în aceiași parametri, dacă nu se mai plătesc taxe în aceeași măsură. „Nu este o chestiune de bani contra viață, ci de viață contra viață. Ambele calcule includ vieți”, subliniază Hitchens.
Acesta are preocupări de ordin umanitar. În anul 2010 a publicat o carte cu mare impact în media britanică, „Furia împotriva lui Dumnezeu” („Rage Against God”), în care subliniază că în Primul Război Mondial, Europa și-a pierdut o generație întreagă care nu a mai putut transmite valorile creștine, iar rătăcirile stângiste care au început cu Revoluția Bolșevică, în condițiile pierderii reperelor morale, au dat naștere unor atrocități cu milioane și milioane de victime.
În intervenția pentru Talk Radio, jurnalistul s-a arătat contrariat de faptul că atunci când își aduce argumentele în favoarea deschiderii economiilor, i se aduce reproșul că nu îi pasă de oamenii bătrâni care mor. „Bineînțeles că îmi pasă. Pentru Dumnezeu! Eu însumi sunt bătrân!”, a exclamat acesta, în vârstă de 68 de ani. „Dar dacă prăbușim economia – și cred că o prăbușim în aceste momente – vom avea mai puțini bani să cheltuim pentru serviciile naționale de sănătate pentru totdeauna. Cât de multă vătămare va produce aceasta oamenilor? Vom avea mai puțini bani pentru a cheltui pentru tot felul de măsuri de sănătate, vom avea un standard de viață mai scăzut, vom avea mai multă poluare, mai multe zone murdare și toate celelalte lucruri pe care le au țările sărace, ceea ce face viețile oamenilor mai scurte și mai predispuse la boli.”
Tinerii frumoși și fricoși – victimele revoluției culturale
Frate al mai celebrului scriitor Christopher Hitchens, activ în SUA și care a decedat în 2011, jurnalistul de la The Mail este descumpănit și de reacția slabă a populației față de pierderea de libertăți. Oamenii în general se tem, explică el, de lucruri pe care nu le văd - de viruși, de radiație - iar acum capitulează foarte ușor în fața fricii și își cedează libertățile către statul care îi spune că îi poate ajuta.
Critic al corectitudinii politice, Hitchens vede lipsa de reacție într-o țară care tradițional era atașată de drepturi și libertăți, ca fiiind un efect al revoluției culturale care a schimbat tineretul. Oamenii sunt tot mai puțin învățați să gândească ei înșiși și preiau cu ușurință formulele facile. Existența mediei electronice ușor accesibile și a rețelelor de socializare tind în general să creeze un conformism ridicat, iar în cazul oportunității măsurilor legate de coronavirus s-a creat un „sentiment de gloată”. Chiar și așa, pentru Hitchens, care a trăit câțiva ani la Moscova, este greu de înțeles cum de oamenii nu au înțeles nimic din experiența Uniunii Sovietice, că o țară condusă de dogme și de luarea unor direcții unilaterale nu reprezintă un model de succes.
