Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 2,93% la sfârșitul lunii decembrie 2023,, mai mică cu 0,12 puncte procentuale decât cea din aceeași lună a anului 2022.
”Numărul total de șomeri la finele lunii decembrie 2023 a fost de 235.636 de persoane, dintre care 52.416 au fost șomeri indemnizați și 183.220 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 5.134 de persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a scăzut cu 3.979 de persoane față de luna precedentă”, anunță ANOFM.
Pe medii de rezidență, la sfârșitul anului trecut, erau 67.886 șomeri din mediul urban și 167.750 din mediul rural, scrie News.ro.
Numărul șomerilor femei la 31 decembrie 2023 era de 112.532 de persoane, în timp ce numărul șomerilor bărbați era de 123.104 de persoane.
Cei mai mulți șomeri aveau între 40 – 49 de ani (56.674), urmați de cei cu vârsta peste 55 ani (50.170), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (14.804).
În ceea ce privește structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (28,99%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,87% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 4,55 %.