Analiza Profit.ro în care este comparat nivelul amenzilor aplicate în România cu cel al încasărilor din diferite taxe și sancțiunile aplicate în Marea Britanie surprinde, fără sursă, presa străină

Analiza Profit.ro în care este comparat nivelul amenzilor aplicate în România cu cel al încasărilor din diferite taxe și sancțiunile aplicate în Marea Britanie surprinde, fără sursă, presa străină
scris 22 apr 2020

Analiza Profit.ro în care este comparat volumul amenzilor aplicate în România cu cel al încasărilor din diferite taxe și sancțiunile aplicate în Marea Britanie a fost preluată, fără citarea sursei, în presa străină, jurnaliștii arătându-se surprinși de nivelul acestora.

Jurnaliștii străini au prezentat cuantumul amenzilor, inclusiv concluzia analizei comparative a Profit.ro, și au semnalat și amendarea recentă a primarului din sectorul 3 al Capitalei pentru faptul că a inspectat un parc de pe bicicletă.

Urmărește-ne și pe Google News

Articole au apărut, printre altele, în media precum BBC și Fox News.

Profit.ro a relatat luni că Guvernul liberalo-militar al României a aplicat în mai puțin de o lună, de pe 24 martie până pe 19 aprilie, aproximativ 200.000 de amenzi populației pentru nerespectarea stării de urgență. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 400 de milioane de lei, suma egală cu cea încasată în luna februarie din impozitul pe profit și de peste două ori mai ridicată decât cea încasată din taxe vamale.

În replică, premierul Orban a arătat că nu există un plan de amenzi.

În ultima perioadă au fost semnalate cazuri în care polițiștii aplică amenzi pentru motive ce pot sugera un exces de zel și o interpretare aparte a legii, precum faptul că data declarației pe proprie răspundere a fost modificată, deși rămâne în continuare lizibilă, sau că declarația nu este scrisă corect gramatical sau este scrisă prea urât de mână. Guvernul chiar a simțit nevoia să precizeze că pentru astfel de cazuri nu trebuie aplicate amenzi.

Cele mai sigure semnături electronice în contextul creșterii importanței tranzacțiilor la distanță CITEȘTE ȘI Cele mai sigure semnături electronice în contextul creșterii importanței tranzacțiilor la distanță

Datele comparative analizate acum de Profit.ro relevă că, în ultimele trei săptămâni, poliția britanică a acordat 3.493 de amenzi și a întocmit 83 de doare penale. În România, numai în noaptea de Înviere au fost aplicate 3.384 de amenzi și întocmite 234 dosare penale.

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, până pe 19 aprilie, organele de ordine din România au emis 198.751 amenzi în valoare de 380 de milioane de lei.

FOTO Imagini satelitare arată blocajul provocat de coronavirus în economia americană CITEȘTE ȘI FOTO Imagini satelitare arată blocajul provocat de coronavirus în economia americană

În februarie, lună în care veniturile publice încă n-au fost afectate grav de criza coronavirusului, potrivit execuției bugetare, au fost încasați 402 milioane de lei din impozitul pe profit și 184,2 milioane de lei din taxe vamale.

În lunile martie și aprilie, foarte probabil, sumele încasate la buget au scăzut considerabil, însă deocamdată Ministerul de Finanțe nu a publicat datele.

GALERIE FOTO Mesaje de susținere proiectate pe fațada Parlamentului, în noapte CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Mesaje de susținere proiectate pe fațada Parlamentului, în noapte

Suma percepută de la populație prin amenzi echivalează cu 4% din minusul de venituri la bugetul de stat stabilit prin rectificarea bugetară efectuată la mijlocul lunii aprilie. Potrivit acesteia, veniturile la bugetul de stat vor scădea în 2020 cu 9,8 miliarde de lei.

Dacă poliția va continua să amendeze în același ritm populația până la finalul stării de urgență (în ipoteza optimistă în care aceasta va fi ridicată la mijlocul lunii mai), sumele aferente vor echivala cu peste 10% din scăderea de venituri la bugetul de stat și cu 2/3 din scăderea de venituri încasate din impozitul pe venit, estimată în rectificare la 1,5 miliarde lei.

GALERIE FOTO România, de Paști - Lumină prin fereastră și preoți cu măști CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO România, de Paști - Lumină prin fereastră și preoți cu măști

Procentul ar putea fi și mai ridicat, starea de nervozitate a populației fiind în creștere în ultimul timp după o lună de “distanțare socială”, dar și ca urmare a majorării, începând cu luna aprilie a nivelului amenzilor.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut la minimum 2.000 de lei și maximum 20.000 de lei, față de minimum 100 de lei și maximum 5.000 de lei, cât erau până atunci.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a fost majorată, de asemenea, de la 1.000 de lei, cât era până pe 1 aprilie, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
amenzi
stare de urgenta
venituri bugetare
impozit pe venit
taxe vamale