Alexandru Bușcu a fost numit administrator provizoriu al Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, până la data întrunirii Adunării Generale a Acționarilor societății și numirii unui administrator, arată un raport al companiei.
Alexandru Bușcu este economist, dar și pilot militar și a fost numit membru interimar vara aceasta în CA. Mandatul său a expirat în octombrie, relatează News.ro.
De asemenea, acționarii companiei l-au numit pe Ștefan Paraschiv membru în Consiliul de Administrație cu un mandat de patru ani, începând cu 28 octombrie.
Romaero a avut pierderi de 9,14 milioane lei în primul semestru, de aproape două ori și jumătate mai mici față de cele înregistrate în prima parte a anului anterior.
De asemenea, cifra de afaceri a companiei a scăzut în primele șase luni ale acestui an cu 9%, la 22,43 milioane lei, de la 24,66 milioane lei, în prima parte a anului trecut. Veniturile din exploatare au însumat 35,38 milioane lei, la sfârșitul lunii iunie, în creștere cu 6%, de la 33,4 milioane lei în perioada similară a anului anterior.
Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, mai are 770 de salariați și are o valoare de piață de 156,1 milioane lei (34 milioane euro). Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 60,3 milioane lei. Romaero estimează că va încheia acest an cu pierderi de 44,18 milioane lei și venituri totale de 62,7 milioane lei, potrivit bugetului pentru 2017, aprobat de Guvern în octombrie.