Acord comercial istoric între UE și statele sud-americane din blocul Mercosur, după 20 de ani de negocieri. Dispar taxe pentru mai multe produse

Acord comercial istoric între UE și statele sud-americane din blocul Mercosur, după 20 de ani de negocieri. Dispar taxe pentru mai multe produse
scris 29 iun 2019

Uniunea Europeană și blocul economic sud-american Mercosur, din care fac parte Argentina, Brazilia, Uruguay și Paraguay au ajuns la un acord comercial după 20 de ani de negocieri.

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a spus că este vorba de "un moment istoric" și de cel mai important acord comercial încheiat până acum de UE.

Urmărește-ne și pe Google News

Tot o realizare "istorică" este considerat acordul și de președintele Argentinei, Mauricio Macri, de cel paraguayan, Mario Abdo, și cel brazilian, Jair Bolsonaro, iar ministrul argentinian de externe Jorge Faurie a fost atât de mișcat de eveniment, încât i-au dat lacrimile atunci când l-a anunțat pe președintele Mauricio Macri, într-o înregistrare audio postată pe contul său de Twitter.

Uniunea Europeană și blocul Mercosur au lansat negocierile în urmă cu exact 20 de ani. Discuțiile au fost reluate în 2016, după o pauză de 12 ani, după alegerea președintelui Trump în SUA, care a determinat Uniunea Europeană să înghețe discuțiile cu americanii și să caute alți aliați în comerțul global.

După ce va fi implementat, acordul va îndepărta mai multe bariere comerciale și va stimula exporturile, creând o piață de aproximativ 800 de milioane de persoane.

Vor fi eliminate taxe pe produse precum suc de portocale, cafea și fructe, a anunțat Brazilia, într-un comunicat. Vor dispărea taxele vamale situate acum la niveluri foarte ridicate în statele sud-americane în anumite sectoare industriale. Cele mai importante: taxele de 35% pentru confecții și automobile, dar și cele de 18% în domeniul chimic și de 14% în industria farma. În agricultură, taxe rămân ridicate pentru băuturi spirtoase (până la 35%), produse lactate (28%), vin (27%) sau ciocolata (20%).

UE speră că acordul îi va ajuta membrii să intre mai ușor pe piața sud-americană a serviciilor financiare. de telecomunicații și transport.

În plus, acordul va proteja 357 de indicații geografice europene (de exemplu, jambonul de Parma și brânza Comté), într-o zonă în care Comisia Europeană acuza frecvente copieri.

Europenii va trebui, însă, să-și deschidă piața pentru carnea de vită sud-americană, dar și pentru zahăr, etanol, carne de pasăre, deschidere care a atras proteste ale producătorii europeni ce se tem că vor fi afectați. Soluția de protejare a pieței interne a fost găsită de UE în stabilirea unor cote de import, produsele din statele Mercosur urmând să fie taxate după ce importurile depășesc pragul de 99.000 de tone pe an la carne de vită, 100.000 de tone pe an la carne de pasăre și 180.000 de tone pe an la  zahăr.

Intrarea în vigoare a acordului este pusă sub presiune nu doar de temerile producătorilor europeni, de carne, ci și de grupurile de protecție a mediului, cu influență crescută în noul Parlament European. Acestea au avertizat că o consecință gravă a acordului va fi amplificarea defrișărilor în America de Sud, deși semnatarii au declarat că se angajează să pună în aplicare Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
acord comercial
ue
mercosur
cafea
suc de portocale
fructe