DHL trimite în România 4 milioane de euro

DHL trimite în România 4 milioane de euro
scris 12 apr 2022

Subsidara locală a companiei germane de curierat DHL a fost capitalizată cu 19,762 milioane de lei (echivalentul a 4 milioane de euro), în urma operațiunii capitalul social fiind majorat la 30,679 milioane de lei.

Profit.ro a solicitat informații suplimentare despre motivele capitalizării. Până la acest moment, compania nu a răspuns.

Urmărește-ne și pe Google News

În vara anului 2021, compania locală a inaugurat un centru de expedieri în București, în AFI Lake View, ajungând la cinci centre în Capitală, în zonele Buzești, Unirii, AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City.

La nivel național, DHL are 22 de centre Servicepoint.

INFOGRAFICE Serviciile de poștă și curierat, marii câștigători ai crizei, record în 2021 CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Serviciile de poștă și curierat, marii câștigători ai crizei, record în 2021

DHL a mai anunțat că, în perioada imediat următoare, va extinde și moderniza sediile operaționale din Constanța și Suceava.

Pentru următorii 5 ani, compania și-a planificat modernizarea tuturor sediilor operaționale și a centrelor de expedieri (ServicePoints), printr-un plan amplu de investiții.

Valoarea investițiilor pentru perioada 2020 – 2021 a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro.

DHL, divizie a Deutsche Post, este prezentă de 30 de ani pe piața din România, unde are aproape 600 de angajați, operează cu 3 aeronave și deține o flotă de peste 200 de mașini.,

În 2020, conform celor mai recente date publice disponibile, afacerile companiei au atins 364,51 milioane de lei, iar profitul net a fost de 8,31 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
dhl
capitalizare