Managerii din România au foarte adânc întipărit în ADN controlul și neîncrederea în membrii echipelor lor și tot mai mulți vor să scape de aceste obiceiuri neproductive pentru companiile pe care le conduc, apelând la executive coaching.
Specialiștii în coaching îi antrenează pe manageri, pe parcursul a șase luni până la un an, să-și schimbe comportamente, viziuni, să-și clarifice strategiile sau să se pregătească pentru anumite decizii. O oră cu un executive coach costă între 250 și 500 euro. În alte țări prețurile sunt mult mai mari, spre exemplu în Marea Britanie se poate ajunge și la 1.000 lire pe oră (1.350 euro).
În România există circa 20 de executive coach care respectă standardele de pregătire profesională, experiență practică și recunoaștere internatională (ICF - International Coach Federation sau EMCC - European Mentoring and Coaching Council), fiind recunoscuți atât de clienți, cât și de breasla de coaching. Pe lângă aceștia mai sunt câteva sute care nu au o recunoaștere sau certificare din partea unui organism românesc sau internațional.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Există executivi deschiși la minte care aleg să se antreneze. Trăim într-un mediu de afaceri foarte complex, dinamic, competitiv, care cere inovație. Nu este foarte ușor să conduci o companie în aceste condiții. Cel mai adesea, executivii au misiuni foarte grele: de tăiere de costuri, de reinventare și repoziționare a firmei în piață, de creare a unei echipe de conducere foarte bună cu care să atingă obiective ambițioase”, a declarat pentru Profit.ro Rodica Obancea, executive coach recunoscut pe piața locală.
În același timp, supracontrolul, lipsa de încredere în oameni, orientarea exclusivă către rezultate și mai puțin față de oameni, munca în exces și supraîncărcarea sunt printre principalele defecte ale managerilor români, care le îngreunează activitatea și misiunea.
Rodica Obancea spune că foarte mulți executivi români au nevoie să se antreneze pentru a avea încredere în oamenii din jurul lor și în mediul în care lucrează.
”Pentru a crea medii organizaționale care inovează, care sunt agile, performante, executivii români au nevoie să colaboreze cu mediul înconjurător, nu să intre în poziții de forță sau competiție. Sunt mulți conducători care au nevoie de gândire strategică, de inovație”, a arătat Rodica Obancea.
Nevoile managerilor care își iau ”antrenor personal” sunt legate și de clădirea viziunilor pentru viitorul afacerii, echipei, clarificarea unor strategii sau pregătirea pentru anumite decizii, dezvoltarea capabilităților emoționale sau alinierea emoțională cu echipa, acomodarea cu noi responsabilități, spune un alt executive coach, Madi Rădulescu.
Coaching-ul a intrat în România odată cu mandatele de conducere ale directorilor expați, care au adus această practică în multinaționalele prezente și în România.
Marea majoritate a proiectelor de coaching sunt în organizațiile multinaționale, care investesc în antrenarea managerilor și directorilor sau a angajaților cheie.
Madi Rădulescu spune însă că numărul managerilor sau antreprenorilor din companii românești care apelează la coaching este în creștere.
”Un trend crescător este în antreprenoriat, unde au început să apară proiecte de schimbare, iar antreprenorii aleg să se antreneze, să antreneze manageri cheie sau echipe de conducere. Sunt multe afaceri locale care se pregătesc pentru a face trecerea la a doua generație și foarte multe dintre ele se confruntă cu probleme reale de succesiune a managementului, de lipsa autonomiei și a delegării – sunt foarte multe afaceri locale care depind de existența unei singure “minți strălucite”, cea a antreprenorului, care centralizează toate deciziile – și limitează în acest fel dezvoltarea afacerii”, exemplifică Rodica Obancea.
Executive coaching se adresează în principal managerilor și trebuie să aibă impact atât în performanța acestora, dar și a echipei lor și a companiei.
Cele două specialiste în executive coaching spun că politicienii și managerii din sistemul de stat ar trebui să apeleze acest tip de servicii.
”Cred cu tărie că avem nevoie de manageri care să reformeze sistemul administrativ, care acum nu servesc obiectivelor de dezvoltare durabilă a economiei românești. Și acest lucru este valabil și pentru zona politică. Avem nevoie în spațiul public de lideri cu un grad de conștientizare mai mare, cu mai multă dăruire către a-și servi comunitatea, cu comportament integru, nu doar lideri centrați pe interese financiare”, a arătat Rodica Obancea.
Atât la nivel local, cât și global piața de coaching este în plină dezvoltare, numai în ultimii cinci ani la nivelul ICF numărul acestora dublându-se, la peste 40.000 membri.
Piața de coaching este matură și bine dezvoltată în SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Olanda și Franța.
Anul trecut, ocupația de specialist în activitatea de coaching a fost introdusă în COR - Clasificarea Ocupațiilor din România.