Compania Astra Transcarpatic a pus în circulație primul tren pe ruta Arad-București

Compania Astra Transcarpatic a pus în circulație primul tren pe ruta Arad-București
scris 3 feb 2017

Compania feroviară Astra Transcarpatic, lansată recent de omul de afaceri arădean Valer Blidar printr-o investiție de aproximativ 20 de milioane de euro, a pus în circulație, joi seară, primul său tren, pe relația Arad-București. Vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme audio-video pentru divertisment, internet, aer condiționat, toalete cu dușuri, iar pasagerilor le sunt oferite gustări și băuturi, prețul unui bilet fiind de 240 de lei la vagon de dormit și 141 de lei la cușetă cu șase locuri.

După o lună de probe, trenul Transcarpatic, produs de compania arădeană Astra Vagoane Călători, a fost pus în circulație, joi seară. Trenul 15532 a plecat din Stația CFR Arad la ora 20.30, în direcția Arad-Simeria-Sighișoara-Brașov-București Nord, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Garnitura este operată de compania feroviară Astra Transcarpatic, înființată recent de omul de afaceri arădean Valer Blidar, acționarul majoritar al Astra Vagoane Călători Arad, companie care produce vagoanele folosite.

Valer Blidar, prezent la lansarea primei curse de călători, a declarat că în planurile sale exista de câțiva ani înființarea unei companii feroviare, care să opereze cu propriile vagoane.

”Acesta este primul tren pe care îl punem în circulație, dar vom avea două garnituri care vor circula zilnic, una cu plecare din Arad spre București, alta cu plecare din București spre Arad, la aproximativ aceeași oră”, a spus Blidar.

Conform sursei citate, vagoanele pe care le produce și formează trenul Transcarpatic sunt cele mai moderne din România, oferind condiții de lux.

Oficial minister: Șoferii nu mai primesc înapoi banii din taxa auto CITEȘTE ȘI Oficial minister: Șoferii nu mai primesc înapoi banii din taxa auto

”Concurența este mama calității și sunt convins că și calea ferată, având acum un ghimpe în spate, va căuta să se doteze, să creeze condiții mai bune de transport, pentru că nu văd de ce să circule cetățenii din vestul Europei în condiții mult mai bune. Acesta este cel mai modern tren care circulă în România, iar costul de transport este puțin mai mic decât la CFR”, a spus Blidar, care a adăugat că toate facilitățile legale sunt oferite și de Transcarpatic, inclusiv gratuitate pentru studenți, pasagerii beneficiind de gustări și băuturi.

Printre altele, vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme audio-video pentru divertisment, internet, instalații de aer condiționat, toalete cu dușuri.

Prețul unui bilet de călătorie pe ruta Arad-București este de 240 de lei la vagon de dormit, 141 de lei la cușetă cu șase locuri și 157 de lei la cușetă cu patru locuri.

Plecarea din Arad e programată seara, la ora 20.30, iar sosirea la București, a doua zi la ora 10.30. Plecarea din București spre Arad este programată la 21.07, iar sosirea, la 10.08.

Deocamdată, biletele de călătorie se pot achiziționa doar în tren de la personalul specializat, dar peste aproximativ două săptămâni se va lansa o platformă online pentru rezervări și achiziții.

Blidar a anunțat că pe timp de vară ruta va fi prelungită până la Constanța, iar la jumătatea acestui an va fi lansată o a doua rută, Timișoara – Baia Mare.

Conform proprietarului afacerii, compania feroviară, în care s-au investit aproximativ 20 de milioane de euro, ar urma să devină profitabilă la jumătatea anului viitor, când vor exista mai multe rute interne și externe acoperite.

Compania Astra Transcarpatic a pus în circulație primul tren pe ruta Arad-București

Referitor la producție, Valer Blidar a declarat că un vagon se vinde cu aproximativ un milion de euro, dar până acum vagoane similare au fost doar exportate.

”De la noi, CFR a cumpărat ultimul vagon în urmă cu șase-șapte ani. În România ar fi nevoie acum de 300-400 de vagoane noi”, a spus Blidar.

Capacitatea de producție a fabricii este de 200 de vagoane pe an, compania mizând pe faptul că CFR va trebui să-și modenrizeze parcul.

viewscnt
Afla mai multe despre
astra transcarpatic
tren arad bucuresti