Știm cum se va sfârși investigația Comisiei Europene legată de CFR Marfă, dar nu știm încă suma pe care va trebui să o returneze statului compania, în condițiile în care Ministerul Transporturilor susține că societatea are și niște obligații legate de securitate națională, care este normal să fie compensate, a declarat, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
El consideră că până la sfârșitul acestui an se va primi o decizie în acest caz.
"Lucrurile aici sunt clare că va fi o discuție care va spune că CFR Marfă trebuie să dea bani statului, bani pe care probabil nu-i are. De ce? Pentru că CFR Marfă avea datorii la stat, s-a negociat cu Comisia Europeană ca aceste datorii să fie șterse prin metoda conversiei în acțiuni pentru a pregăti privatizarea CFR Marfă. Ea a eșuat în urmă cu câțiva ani. Între timp nu s-a întâmplat nimic, nicio restructurare la CFR Marfă, compania continuă să aibă pierderi și așa mai departe și acum Comisia Europeană va spune: 'Ștergerea de datorii era legată de privatizarea companiei, deci sub o gestiune privată și în momentul ăla era liber de interferența statului, nu mai primea ajutoare de stat. Dacă nu ați reușit privatizarea, atunci trebuie ca datoriile alea să fie repuse pe rolul companiei'. Deci, știm cum se va sfârși această investigație. Nu știm încă exact suma pe care va trebui să o returneze CFR Marfă statului, pentru că statul român susține - sau Ministerul Transporturilor susține - că CFR Marfă are și niște obligații legate de securitate națională, care este normal să fie compensate de stat. Asta se discută acum: cât e normal să primească CFR Marfă din partea statului, pentru că firma e obligată să întrețină cele două feriboturi la Constanța. Deci, asta este discuția: cum cuantificăm obligația să păstreze siguranța națională. Altfel, repet, știm decizia Comisiei, ne-a anunțat de mult, nu e niciun secret. Bănuiesc că până la sfârșitul acestui an vom primi o decizie", a explicat Chirițoiu.
El a susținut că CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, fiind clar că nu va putea să mai funcționeze ca până acum.
"CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, sub ce formă facem restructurarea...firma oricum are datorii, n-are de unde să mai plătească și sutele astea de milioane de euro care vor veni suplimentar. Exact sub ce formă legală se va produce restructurarea nu știu să spun. Dar e clar că firma nu va putea să funcționeze ca până acum", a spus șeful autorității de concurență.