Cel puțin trei răniți la Donețk, într-o explozie la o reuniune comunistă

Cel puțin trei răniți la Donețk, într-o explozie la o reuniune comunistă
scris 29 sep 2018

Cel puțin trei persoane au fost rănite într-o explozie, la o reuniune a Partidului Comunist local, într-o regiune separatistă din Ucraina, au anunțat insurgenții, relatează The Associated Press, între care și candidatul formațiunii la succesiunea lui Zaharcenko, potrivit AFP

Explozia a avut loc sâmbătă, la Donețk, capitala regiunii cu același nume, în care separatiști proruși luptă împotriva forțelor ucrainene din 2014, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Facebook se confruntă cu o nouă criză în urma piratării masive CITEȘTE ȘI Facebook se confruntă cu o nouă criză în urma piratării masive

Serviciile de sănătate locale au anunțat bilanțul de trei răniți, fără să facă alte precizări, citate de agenția de presă separatistă DAN.

Explozia are loc la o lună de la uciderea liderului separatist al regiunii Aleksandr Zaharcenko și a unei gărzi de corp a acestuia într-o explozie, într-o cafenea, la Donețk.

Cel puțin patru persoane au fost rănite în explozie, în clădirea în care avea loc reuniunea, potrivit RFE/RL

Igor Hakimzianov, candidatul formațiunii la succesiunea lui Zaharcenko, a declarat că explozia a avut loc când intra în clădire împreună cu un membru al echipei sale de campanie.

Alt membru al formațiunii a declarat că aproximativ 50 de membri ai partidului se aflau în clădire când a avut loc explozia. Un pachet a fost găsit în clădire, iar două femei au fost rănite în exploie, una prezentând arsuri grave, a declarat acesta, potrivit RFE/RL.

Liderul formațiunii, Boris Litvinov, a declarat că imobilul a fost grav avariat.

Succesorul lui Zaharcenko urmează să fie ales în noiembrie, au anunțat separatiștii după asasinarea acestuia.

Kievul a anunțat că nici el și nici comunitatea internațională nu vor recunoaște scrutine ”în teritoriii ocupate temporar” în estul Ucrainei.

Statele Unite și Uniunea Europeană au condamnat planul separatiștilor de a organiza ”alegeri”, pe care le-au catalogat drept niște ”proceduri false” care subminează eforturile de pace în regiune.

Peste 10.000 de persoane au fost ucise de la izbucnirea războiului între separatiști proruși și forțe ucrainene, în primăvara lui 2014, în regiunile Donețk și Lugansk (Donbas), în estul Ucrainei, după anexarea Crimeei.

viewscnt
Afla mai multe despre
donetk
explozie
atentat