Cefin Trucks devine importator exclusiv al Ford Trucks în România, afacere pentru care estimează afaceri de 12 milioane euro în 2017

Cefin Trucks devine importator exclusiv al Ford Trucks în România, afacere pentru care estimează afaceri de 12 milioane euro în 2017
scris 6 dec 2016

Ford Trucks a încheiat un parteneriat cu Cefin Trucks, prin care aceasta din urmă va asigura serviciile de vânzare, post-vânzare și distribuție de piese de schimb în România. Cefin Trucks va aloca activității Ford Trucks în România întreaga sa rețea și infrastructură de vânzare și post-vânzare vehicule comerciale, dezvoltată în România din anul 1995, plus o capitalizare de 1,5 milioane euro pentru ca activitatea comercială și finanțarea stocului.

Astfel, Cefin Trucks a fost numit importatorul și distribuitorul exclusiv al gamei de produse Ford Trucks în România.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru primul an integral de activitate (2017), Cefin Trucks plănuiește vânzarea a 185 de unități noi Ford Trucks, ajungând la 300 de unități în 2018 (acest volum se va adăuga celui de vânzări de camioane rulate realizat de companie). Contribuția Ford Trucks la cifra de afaceri a companiei este estimată la peste 12 milioane de euro, în anul 2017.

Pentru a atinge astfel de obiective și a susține dezvoltarea continuă a rețelei Ford Trucks în România, vom mări în mod semnificativ echipa actuală (...) Suntem dedicați recrutării pentru acest brand și cooperării cu antreprenorii cei mai buni existenți în domeniul nostru, pentru ne atinge obiectivul pe termen mediu de a face din Ford Trucks un brand de top în România”, a declarat Stefano Albarosa, fondat și CEO Cefin.

Distribuția Ford Trucks va deveni o componentă esențială a strategiei Cefin Trucks în România. Operațiunile vor fi conduse de la sediul central din București al Cefin Trucks, unul dintre centrele reprezentative ca mărime din Europa de Sud Est în ceea ce privește vânzarea și post-vânzarea de camioane (suprafață totală: 47.139 mp, suprafață construită: 8.559 mp, atelier service: 2.400 mp). Aria inițială de acoperire a rețelei va fi formată din București, Timișoara, Arad și Deva.

BMW, obligat să plătească despăgubiri de 53,5 mil. euro clienților cu credite luate pentru mașini pe care nu și le permiteau CITEȘTE ȘI BMW, obligat să plătească despăgubiri de 53,5 mil. euro clienților cu credite luate pentru mașini pe care nu și le permiteau

Rețeaua de distribuție va acoperi cel puțin 8 locații până în anul 2018.

Produsele Ford Trucks concurează în segmentul > 16 MMA (masă maximă autorizată), un segment deosebit de competitiv și dinamic pe piața auto din România în ultimii 4 ani, cu o creștere constantă din 2012 și o rată de dezvoltare foarte ridicată în ultimele 18 luni. La nivelul anului 2016 se estimează că aproape 9.000 de camioane grele vor fi întregistrate în piața din România (cu aproximativ 30% mai mult față de anul trecut).

Ford Trucks oferă 3 serii de produse – Road, Construction și Tractors.

Cefin Trucks activează de aproximativ 20 de ani în sectorul auto, ca furnizor de produse și servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesioniști, fiind cunoscut ca unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
cefin
ford
import