BAT a investit peste 2,5 miliarde dolari în dezvoltarea produselor de încălzit tutunul

BAT a investit peste 2,5 miliarde dolari în dezvoltarea produselor de încălzit tutunul
scris 19 mai 2019

British American Tobacco (BAT) a anunțat că a investit până în prezent peste 2,5 miliarde de dolari la nivel global în dezvoltarea și comercializarea produselor cu potențial de risc redus cum este glo, cel mai nou produs de încălzire a tutunului din portofoliul său.

"De când a fost lansat în România în decembrie 2017, aproape 100.000 de români au ales să folosească glo, un produs cu potențial de risc redus în comparație cu fumatul. Conform studiilor, vaporii produși de glo prin încălzirea tutunului conțin cu până la 90-95% mai puține substanțe nocive decât fumul de țigară", se arată în comunicat, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

British American Tobacco este unul din principalii investitori din România și al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu peste 1,7 miliarde de euro plătiți anual sub formă de taxe și impozite.

Isărescu spune că bancherii vor fi nevoiți să crească dobânzile la depozite din vară, când BNR va retrage lichiditate din sistem. \ CITEȘTE ȘI Isărescu spune că bancherii vor fi nevoiți să crească dobânzile la depozite din vară, când BNR va retrage lichiditate din sistem. "Să vină frumos să ia numai la Lombard, la 3,5%, și își vor schimba opinia!"

Afecțiunile asociate fumatului sunt cauzate în mare parte de substanțele nocive produse prin arderea tutunului.

"Produsele care nu implică arderea tutunului au potențialul de a emite mult mai puține substanțe nocive și la niveluri mult mai scăzute în comparație cu țigările. Deoarece utilizarea glo nu implică ardere, produsul are un potențial de risc redus în comparație cu fumatul", spun reprezentanții BAT.

Compania are în prezent peste 2.500 de angajați și creează peste 25.000 de locuri de muncă pe lanțul de aprovizionare și distribuție.

"Pentru a demonstra potențialul glo de a reduce riscurile asociate fumatului, BAT a realizat până acum 329 de studii care acoperă cinci domenii de interes: studii comportamentale, chimice, biologice, clinice și modele populaționale computerizate", arată comunicatul.

Reprezentanții BAT spun că, spre deosebire de țigările tradiționale, glo încălzește, nu arde tutunul, producând un aerosol care conține în jur de 90-95% mai puține substanțe nocive decât fumul dintr-o țigară tradițională.

"Investim timp și resurse în evaluarea produselor noastre atât pentru a oferi consumatorilor posibilitatea unor decizii informate, cât și pentru a oferi autorităților informațiile necesare pentru dezvoltarea unui cadru de reglementare bazat pe dovezi privind produsele cu potențial de risc redus", a declarat Ileana Dumitru, director Juridic și Relații Publice British American Tobacco Europa Centrală și de Sud.

viewscnt
Afla mai multe despre
bat
british american tobacco
glo