Manifestație și concert în Piața Victoriei pentru creșterea prezenței la europarlamentare

Manifestație și concert în Piața Victoriei pentru creșterea prezenței la europarlamentare
scris 19 mai 2019

Comunitatea Declic organizează duminică, de la ora 18.00, manifestația „Toți pentru Europa”, evenimentul având ca scop motivarea cetățenilor să iasă la vot pe 26 mai și conștientizarea importanței implicării civice.

Astfel, va avea loc un concert cu trupele Vama, Omul cu șobolani, Taxi și Emil. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piață. Toți artiștii participă la eveniment pro bono, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

De la ora 19.40, un număr de 4.000 de membri ai comunității Declic vor face o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubește Europa”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Statele Unite elimină tarifele aplicate importurilor de oțel și aluminiu din Canada și Mexic CITEȘTE ȘI Statele Unite elimină tarifele aplicate importurilor de oțel și aluminiu din Canada și Mexic

Vor urca pe scenă personalități din diferite domenii, fără implicare politică, pentru a transmite un mesaj de mobilizare la vot: filosoful Mihai Șora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole și Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu de la Asociația „Dăruiește Viață”.

„Nu dăm culoare politică manifestației. Însă îi dăm spirit european. Te așteptăm cu pancarte Toți pentru Europa, stegulețe și baloane”, spun organizatorii.

Evenimentul, care se va desfășura între orele 18.00 - 22.00, face parte dintr-o serie de acțiuni care vor avea loc duminică în 49 de orașe europene din 13 țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata victoriei
europarlamentare
alegeri