ASUS România: Piața locală a computerelor va scădea în acest an, pe fondul contextului politic incert din regiune. Vânzările noastre vor atinge 120 milioane de dolari

ASUS România: Piața locală a computerelor va scădea în acest an, pe fondul contextului politic incert din regiune. Vânzările noastre vor atinge 120 milioane de dolari

Bogdan Ivașcu, Country Manager ASUS România

scris 26 apr 2022

Afacerile producătorului taiwanez ASUS în România au depășit anul trecut 135 milioane de dolari, pe fondul schimbărilor din portofoliul de produse, a declarat pentru Profit.ro Bogdan Ivașcu, directorul general al subsidiarei din România. El spune că incertitudinea din regiune va afecta vânzările de computere din România, business-ul ASUS în România urmând să atingă 120 milioane de dolari.

"La nivelul anului 2021 am reușit să depășim cu puțin pragul de 135 milioane de dolari (cifră atinsă și în 2019 - n.r.), în primul rând datorită schimbărilor din portofoliul de produse și în al doilea rând din cauza problemelor de aprovizionare care nu ne-au permis să avem dispobinilă tot timpul în Romania întreaga gama de produse", a spus Ivașcu.

Urmărește-ne și pe Google News

El afirmă că ASUS nu a fost scutit de provocările prin care toată lumea a trecut în 2021, "de la grija de a ne proteja atât pe noi, cât și pe cei din jur împotriva virusului COVID, până la asigurarea aprovizionării cu laptopuri, stații și alte dispozitive, potrivit celor mai diverse cerințe".

Peste 57,4 milioane de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice au fost generate la nivel global în 2021 CITEȘTE ȘI Peste 57,4 milioane de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice au fost generate la nivel global în 2021

"Din punct de vedere al vânzărilor, cererea a fost aproape la fel de ridicată ca în 2020. Cu mari eforturi, am reușit să menținem o aprovizionare constantă, în cea mai mare parte a anului. Așa cum era de așteptat, tendința spre portabilitate (calculatoare portabile) a continuat și în 2021, după ce în 2020 piața de laptopuri crescuse în România cu aproximativ 30%. Am terminat anul 2021 pe primul loc în preferințele publicului privind achiziția de laptopuri. Astfel ne-am menținut pozitia pe care am avut-o și în anii precedenți. Cota noastră de piața locală de computere portabile a fost de 27% în privința numărului de unități și de 26% valoric, potrivit studiilor GfK.

Pe segmentul de gaming, aproape unul din două laptopuri de gaming achiziționate în Romania a fost produs de ASUS", a afirmat șeful operațiunilor ASUS în România.

Potrivit datelor companiei, canalul de vânzări câștigător în perioada 2020-2021 a fost cel online.

"La finele lui 2021, am relansat secțiunile în limba română ale site-ului global (https://www.asus.com/ro/ și https://rog.asus.com/ro/), venind în întâmpinarea utilizatorilor locali și cu opțiunea de achiziție sau precomandă în cazul laptopurilor, desktop-urilor, telefoanelor și a accesoriilor acestora. Prin intermediul eShop-ului oficial putem fi mai aproape de clienții noștri, oferind consultanță și posibilitatea achiziționării sau rezervării de produse chiar de la momentul lansării oficiale", a mai spus Ivașcu.

Pentru acest an, șeful operațiunilor ASUS în România estimează că vânzările vor atinge 120 de milioane de dolari.

Grupul german Daimler a investit peste 18 milioane de euro în business-ul Clever Taxi (Free Now) CITEȘTE ȘI Grupul german Daimler a investit peste 18 milioane de euro în business-ul Clever Taxi (Free Now)

"Pentru acest an majoritatea gamelor de sisteme au fost reînnoite cu modele echipate cu noile tipuri de procesoare, plăci grafice și tehnologii. Totodată, suntem producătorul care a implementat ecranele OLED pe cele mai multe tipuri de laptopuri. ASUS a segmentat portofoliul răspunzând fiecărui tip specific de utilizator de laptop, pe niveluri diferite în materie de cerințe și buget. Cea mai importantă noutate este introducerea pe plan local a portofoliului de sisteme de tip business – ExpertBook și ExpertCenter, care urmăresc pe de o parte utilizatorii mediului de afaceri și pe de altă parte zona educațională.

Creatorii de conținut au o gamă dedicată – ProArt StudioBook, dar și subseriile Zenbook Pro și Vivobook Pro. Utilizatorilor axați pe mobilitate le este dedicată familia Zenbook, în timp ce portofoliul Vivobook acoperă segmentul mainstream. Pasionații de jocuri video au la dispoziție gamele TUF Gaming, ROG Strix G, ROG Zephyrus și ROG Strix SCAR. Alături de seriile portabile ROG Zephyrus, a fost consolidată o nouă familie - ROG Flow, care din 2022 conține cea mai puternică tabletă de gaming – ROG Flow Z13", a mai spus Ivașcu.

Prin intermediul a peste 200 de parteneri, ASUS comercializează în România telefoane, tablete, calculatoare, laptop-uri, monitoare, elemente de rețelistică (antene, routere, adaptoare), unități de stocare, proiectoare și alte componente IT&C.

Principalii distribuitori ASUS pe piața românească sunt Network One Distribution (NOD), Elkotech Romania, Alef Distribution, Also și WorldComm, precum și marii retaileri electroIT online și offline, eMAG (Dante International), Altex și Flanco.

viewscnt
Afla mai multe despre
asus
vanzari
afaceri