ASF solicită City Insurance majorarea capitalului 30 mil. euro până la 30 septembrie

ASF solicită City Insurance majorarea capitalului 30 mil. euro până la 30 septembrie
scris 21 iul 2016

City Insurance, asigurător în redresare financiară din 18 aprilie, trebuie să își majoreze capitalul social cu 30 milioane de euro până la 30 septembrie, printr-un împrumut subordonat al acționarilor, măsură inclusă în planul de redresare financiară aprobat marți de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

“Planul de redresare astfel aprobat poate conduce la restabilirea situației financiare a societății, până la data de 31.12.2016, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România”, se arată într-un comunicat al ASF remis Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit instituției, planul de redresare include în principal, pe lângă infuzia de capital, și efectuarea și depunerea raportului de audit întocmit potrivit contractului cu Deloitte, până la 30.09.2016, recuperarea împrumuturilor acordate de City Insurance unor societăți afiliate (City Invest), partenerilor (Unity Broker) sau altor terți, în valoare de 39 milioane de euro, precum și sindicalizarea tratatelor de reasigurare de tip cotă-parte pentru asigurarea RCA.

De asemenea, ASF solicită restructurarea completă a programului de încheiere a unui nou tratat cu reasigurători supravegheați în sistem echivalent Solvency II.

Asigurătorul se obligă, se arată în comunicat, să aducă la cunoștința tuturor creditorilor cunoscuți, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii deciziei, măsurile dispuse de către ASF.

“Aceste măsuri nu influențează obiectul de activitate a societății City Insurance. Toate polițele emise sunt și rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare, iar societatea poate să emită în continuare polițe de asigurare”, se precizează în comunicat.

ASF a anunțat, în data de 18 aprilie, deschiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan la City Insurance, al patrulea asigurător RCA în 2015, informație pe care Profit.ro a publicat-o în exclusivitate în 14 aprilie.

De asemenea, activitatea de subscriere a companiei a fost limitată la 75% din veniturile aferente anului trecut, cu excepția asigurărilor de garanții, unde subscrierea de noi contracte de asigurare a fost interzisă.

Decizia ASF a avut la bază concluziile unei analize diagnostic de supraveghere și a unui raport de control inopinat care au scos în evidență o serie de deficiențe privind solvabilitatea și nivelul capitalului asigurătorului.

Printre cele mai importante probleme identificate în situația City Insurance sunt gradul ridicat de subadecvare a rezervelor de daună, de 43%, și coeficientul de lichiditate de 0,83 pentru activitatea de asigurări generale, care nu respectă prevederile normelor în vigoare, minim 1.

În urma acțiunilor de control, ASF a constat întârzieri importante la plata despăgubirilor aferente daunelor Carte Verde, fiind înregistrate la Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) cereri de chemare în garanție, cu consecințe negative asupra întregii piețe de asigurări RCA din România.

De asemenea, City Insurance are o datorie semnificativă aferentă cedării în reasigurare a riscurilor incluse în clasa 10 - RCA, reprezentând aproximativ 85% din totalul datoriilor față de reasigurători.

City Insurance pierde în instanță procesul cu ASF prin care instituția a respins o majorare de capital de 6,7 mil. lei CITEȘTE ȘI City Insurance pierde în instanță procesul cu ASF prin care instituția a respins o majorare de capital de 6,7 mil. lei

Totodată, asigurătorul are o expunere ridicată la risc, reprezentând totalul sumelor asigurate pentru polițele în vigoare, raportat la valoarea activului net înregistrată de societate la aceeași dată, pentru asigurările de garanții (clasa 15), încheiate pe teritoriul României și în Europa.

"Managementul City Insurance prezintă convingerea că în anul 2015 a urmărit și realizat obiectivele trasate de către acționari, a oferit produse și servicii de calitate tuturor partenerilor și toate activitățile desfășurate au fost în concordanță cu responsabilitățile față de acționari, salariați și opinia publică", este însă indicat în raportul anual al asigurătorului.

City Insurance, deținut indirect de Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase, a catalogat decizia ASF ca fiind "esențial nelegală și profund netemeinică" și parte dintr-un context mai larg al preocupării autorității de reglementare de a diminua până la desființare activitatea asigurătorilor cu capital românesc, în favoarea explicită a celor cu capital strain.

"Decizia ASF prin care s-a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară a City Insurance este esențial nelegală și profund netemeinică. Fără a intra într-o analiză de fond, vă informăm că toate considerentele acestei decizii nu dovedesc existența niciunei împrejurări din cele expres și limitativ prevăzute de lege care să permită luarea unei asemenea măsuri", se arăta într-un comunicat al asigurătorului remis Profit.ro în data de 22 aprilie.

Asigurătorul a anunțat că va contesta în instanță decizia ASF, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel București.

Anul trecut a fost al doilea cu pierdere pentru City Insurance, care a atins 5,07 milioane de lei, de la un minus de 13,2 milioane de lei în 2014.

"Conform situațiilor financiare (…), societatea înregistrează la data de 31.12.2015 o pierdere de 5.074.508 lei, care urmează să fie acoperită din profitul anilor următori, conform Adunării Generale a Acționarilor. Facem precizarea că pierderea înregistrată se datorează în cea mai mare parte subscrierii într-o pondere mare a polițelor RCA, cumulat cu un cost ridicat al reasigurării pentru acest tip de asigurări", este explicat în raportul anual al asigurătorului.

Cu subscrieri din RCA de 323,57 milioane de lei, în creștere cu 12,9% față de 2014, City Insurance a fost al patrulea asigurător pe acest segment de piață, după Euroins, Carpatica și Asirom VIG.

Datele companiei arată că ponderea RCA în total subscrieri a coborât de la 79,3% în 2014 la 61,9% în 2015.

Înființat în 1998, asigurătorul este deținut de Vivendi International SRL - 85,23%, Nicolae Mușat - 8,9%, Fortuna Coppola - 2,37%, Cristian Pascale - 1,91% și alți acționari persoane fizice și juridice - 1,58%.

Acțioanarul unic al Vivendi International este Dan Odobescu. El este directorul general al asigur[torului și președintele Consiliului de administrație.

Potrivit ASF, City Insurance are o expunere ridicată și în afara României, unde primele subscrise au atins 78,56 milioane de lei, de la 33,98 milioane de lei în 2014.

Grecia a adus companiei subscrieri de 72,7 milioane de lei, iar Italia – 5,8 milioane de lei, de la 18,5 milioane de lei în 2014, potrivit raportului annual al companiei.

"Având în vedere că socitatea nu are dreptul să subscrie riscuri noi în liberă prestare de servicii pe teritoriul Italiei, ponderea polițelor de asigurare emise în liberă prestare de servicii în Italia, în total polițe emise la nivelul societîții a fost de 1,12%. în anul 2015, Societatea a subscris și polițe în liberă prestare de servicii în Grecia, ponderea acestora în total prime de asigurare subscrise fiind de 13,91%", se mai spune în document.

În pofida procedurii de redresare financiară, asigurătorul și-a propus subscrieri în creștere cu 15-20% față de anul trecut și intrarea în primii 5 jucători de profil, prin "extinderea implicării în sfera socială" și diversificarea portofoliul de asigurări, este indicat în raportul companiei pe 2015

"În anul 2015, societatea a continuat diversificarea portofoliului de asigurări și a adaptat produsele la cerințele și nevoile clienților actuali și potențiali. Societatea își propune nu numai să evolueze, ci și să imprime un caracter de constantă evoluției sale. Astfel, direcțiile principale de dezvoltare pentru 2016 se mențin și constau în creșterea cifrei de afaceri cu 15-20%, accederea în top 5 asigurători pe piața din România, extinderea implicării în sfera socială și diversificarea portofoliul de asigurări, prin subscrierea de tipuri noi de polițe de asigurare", se arată în raportul anual al companiei.

În luna martie a acestui an, acționarii City Insurance au decis majorarea capitalului social cu 15 milioane de lei, la 108,2 milioane de lei, prin aport în numerar, pentru a readuce coeficientul de lichiditate la nivelul minim impus de legislație, respectiv 1.

Operațiunea va fi însoțită de emiterea unui număr de 15 milioane de acțiuni, care vor putea fi subscrise de acționari până la 31 iulie.

City Insurance este sponsor (partener principal) al echipei de forbal Steaua, conform datelor disponibile pe pagina web a asigurătorului.

viewscnt
Afla mai multe despre
city capital
majorare
termen
asf