Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a amendat compania CEZ Vânzare cu 500.000 de lei, pentru că a facturat în avans energia electrică în perioada 2014 - 2015, au declarat, marți, surse din sectorul energetic. Pentru facturarea în avans, ANRE a amendat, în toamna anului trecut, și GDF Suez Energy România, cu 200.000 lei, ca urmare a unui control cerut de premierul de atunci, Victor Ponta, după semnale din presă.
La CEZ Vânzare, controlul a fost inițiat anul trecut și a vizat verificarea modului în care compania a respectat prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali.
Conform Agepres, raportul de verificare a fost finalizat pe 15 ianuarie 2016, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit luni, 18 ianuarie.
În 14 octombrie anul trecut, premierul de atunci, Victor Ponta, a cerut ANRE să verifice informațiile privind facturarea în avans a populației, el referindu-se atunci la consumul de gaze și cerând să fie verificat dacă această operațiune este prevăzută de lege și în acord cu practica europeană. GDF anunțase schimbarea modului de facturare a consumului de gaze prin emiterea trimestrială a trei facturi simultan, respectiv o factură de regularizare a consumului aferent perioadei anterioare și a cărei scadență este cea mai apropiată față de data primirii și alte două facturi eliberate în baza consumului estimat pentru următoarele două luni, cu scadențele de plată aferente lunilor calendaristice pentru care au fost emise.
Conducerea ANRE s-a conformat și a anunțat că va verifica atât modul de facturare la furnizorul de gaze GDF, cât și la furnizorul de energie electrică CEZ.
Amenda aplicată GDF, de 200.000 lei, a fost anunțată după doar cinci zile, în timp ce controlul la CEZ a fost încheiat acum.
Compania CEZ Vânzare, din gupul energetic ceh CEZ, avea, la sfârșitul anului 2014, 1,4 milioane consumatori din regiunea Olteniei.
Grupul ceh CEZ a intrat pe piața energetică românească în 2005, când a cumpărat filiala Electrica Oltenia, asigurând astfel alimentarea cu energie electrică a județelor Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman.