Afacerile IBM România au depășit pragul de 800 milioane de lei în 2016

Afacerile IBM România au depășit pragul de 800 milioane de lei în 2016
scris 13 iun 2017

IBM România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 814,5 milioane de lei, în creștere cu 9,4% față de 2015. De asemenea, profitul net al companiei au urcat cu 10,9%, la 75,4 milioane de lei.

Subsidiara locală a gigantului american IBM avea la finele anului trecut datorii de 105,5 milioane de lei, de la 111,7 milioane de lei în 2015, în timp ce creanțele de recuperat au crescut cu 8,6%, la 146,2 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Numărul mediul de angajați ai companiei a crescut cu 22,1%, la 2.653.

IBM a obținut în justiție accesul la un dosar de achiziție al APIA atribuit Siveco în 2008. Americanii au apelat la Legea liberului acces la informații CITEȘTE ȘI IBM a obținut în justiție accesul la un dosar de achiziție al APIA atribuit Siveco în 2008. Americanii au apelat la Legea liberului acces la informații

În 2013, Ministerul Finanțelor a aprobat IBM România un ajutor de stat de 16,64 milioane de euro, una din condiții fiind angajarea unui număr de 900 de persoane până în 2016.

Valoarea totală a planului depus de IBM Romania la Ministerul Finanțelor în 2013 este de aproape 40 de milioane de euro, ajutorul de stat fiind aprobat prin schema definită de HG 797/2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
ibm romania
afaceri
profit net
angajati