Startup-ul Vatis Tech, care a dezvoltat o platformă de speech recognition, având în spate algoritmi bazați pe inteligență artificială, vizează să atragă o nouă rundă de finanțare în toamna acestui an. Prima rundă a fost finalizată în toamna anului 2021, când startup-ul a atras 200.000 de euro și a fost evaluat la 1,5 milioane de euro. Urmează și lansarea platformei pe alte piețe.
În total, 10 oameni au lucrat pe parcursul a doi ani la dezvoltarea acestei platforme.
„Am început în primăvara anului 2020 cu această idee inițială, care era o platformă dedicată zonei de jurnaliști, podcasteri și eventual utilizatori individuali. Ne-am dat seama în momentul respectiv că tehnologia de recunoaștere vocală existentă pe piață nu era suficient de eficientă și de bună din punct de vedere al acurateței, și astfel am pivotat efectiv în toamna lui 2020 la a construi noi această tehnologie de speech recognition. Iar de atunci până în prezent am lucrat la acest algoritm pe care l-am finalizat luna trecută”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Adrian Ispas, co-fondator Vatis Tech.
Platforma Vatis Tech a ajuns la o acuratețe de până la 97%, „foarte aproape de nivelul uman”. Însă, față de om, există doi factori foarte importanți care diferențiază acest produs și anume transcrie de 9 ori mai repede și este de 5 ori mai eficient din punct de vedere al costurilor.
„Am pornit de la zero și la capitolul finanțare. Dezvoltând algoritmi de inteligență artificială costurile în spate sunt destul de mari, în special cele cu antrenarea. Până să luăm finanțarea am mers efectiv pe economiile pe care le aveam noi sau pe ceea ce câștigam de la job”, mai spune acesta.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Matei Ladea, co-fondator Omnia Capital: Dacă vrei să pornești o afacere doar pentru a renunța la job s-ar putea să nu ai succes. E minunat să ai un produs bun, dar nu e suficientPrima rundă de finanțare atrasă de startup s-a ridicat la 200.000 de euro și a fost finalizată în toamna anului trecut. La momentul acela, Vatis Tech a fost evaluat la 1,5 milioane de euro.
„În toamna asta vrem să închidem a doua rundă de finanțare, deja am început să lucrăm la plan. Banii vor fi utilizați pentru ieșirea pe alte piețe și dezvoltarea de algoritmi pe noi limbi.
Cât timp ai un produs care aduce valoare în societate, eficientizează anumite procese, le îmbunătățește și ne face pe noi ca oameni să fim mai eficienți atunci va atrage atenția investitorilor. Trebuie să ai și o echipă foarte bună în spate și o calitate a produsului ridicată.
Vizăm să atragem între 500.000 de euro și 1 milion de euro, și ne dorim să creștem evaluarea companiei de 2-3 ori față de cât a fost evaluată în toamna trecută”, precizează antreprenorul.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Alexandru Darian, CEO Publicite Media Group: Toate companiile ar trebui să facă video. Atrage mai mult atenția decât celelalte metode de marketingPentru extinderea în afara granițelor țării, startup-ul targetează țări precum Spania, Franța și Polonia.
„În momentul de față noi am construit în spate toate infrastructura de speech recognition. Iar pentru a ne extinde pe o nouă limbă, tot ce trebuie să facem e să introducem date specifice din acea limbă, astfel încât să învățăm algoritmul. În același timp algoritmul poate fi îmbunătățit și extins pe anumite domenii, spre exemplu pe domeniul medical, juridic, unde deja lucrăm la un model specific. Platforma va fi funcțională și în limba engleză în câteva săptămâni”, afirmă acesta.
El adaugă că sunt foarte multe direcții în care ar putea fi folosită o tehnologie precum cea a Vatis Tech. Spre exemplu, la a comanda mâncare, în zona de call centere sau media broadcasting.
„Tehnologia noastră poate fi folosită în mai multe moduri. În primul rând pentru a transcrie fișiere deja înregistrate sau poate fi folosită pentru a transcrie discuții în timp real. Și, în plus, poate fi folosită atât pe platforma noastră web, poate fi integrată prin API, și poate fi folosită atât pe cloud, cât și în sisteme fără acces la internet”, mai spune Adrian Ispas.
Printre clienții startup-ului se regăsesc și instituții guvernamentale.