Startup-ul Zestre Labs, un marketplace destinat revânzării hainelor, dezvoltat cu o investiție de circa 35.000 de euro, a ajuns deja la un număr de 1.000 de utilizatori, după doar două săptămâni de la lansarea pe piața din România.
„Este mai simplu la noi să încarci și să vinzi pentru că noi practic indexăm aceste produse. Facebook spre exemplu nu este menit în prezent să indexeze produse bazate pe culori, mărimi, tot ce ține de fashion, și nu se pune problema de servicii adiționale, cum ar fi generarea de AWB-uri automate. Nu este un tool dedicat pentru acest gen de lucruri”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Ioana Nicolau, fondator Zestre Labs.
Ea adaugă că, în momentul de față, prioritatea este de a integra firme de curierat în aplicație.
„Plata și transportul se aranjează între utilizatori, dar prioritatea este să optimizam acest proces și să ne integrăm cu firme de curierat pentru a veni în ajutorul oamenilor”, mai spune aceasta.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Maria Pătrășcoiu, co-fondator Zanumi: Vrem finanțare de la fonduri de investiții, pentru că vin și cu alte resurse care ne-ar putea ajuta să scălam mai rapid produsul pe piața locală și internaționalăDe la lansare, acum circa două săptămâni, startup-ul a atras deja 1.000 de utilizatori pe platformă.
„Am ajuns la un numărul de 1000 de utilizatori. Acest lucru s-a întâmplat mai mult organic, am făcut doar câteva campanii micuțe. Exista tracțiune pe platformă deja. Costurile de menținere nu sunt mari acum, dar bugetele de marketing s-ar putea să ducă la o investiție destul de mare în viitor, pentru că vrem să creștem destul de repede”, precizează Ioana Nicolau.
Momentan, Zestre Labs nu are planuri de a atrage o rundă de finanțare.
„Suntem deschiși la această opțiune, dar pentru moment putem suporta din fonduri proprii investițiile pentru dezvoltare și pentru niște campanii de marketing. Nu ne grăbim să căutăm finanțare, vrem întâi să testăm conceptul, să avem puțin mai multe date înainte să atragem finanțare”, afirmă ea.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Mihai Cepoi, Fondator Jobful: Ne uităm la o următoare rundă de finanțare, de 1,5 milioane de euro, pentru a intra pe noi piețe din SUA, Asia și Europa. Targetul este să ajungem la 1 milion de euro vânzări anualeÎn aplicație sunt acceptate articole pentru revânzare atât de la branduri de lux, cât și din categoria mass market, dar și articole pentru copii.
Piața de fashion resale (n.red. revânzarea hainelor) este estimată să crească într-un ritm mult mai rapid față de retailul vestimentar tradițional, pe fondul preocupării consumatorilor de impactul pe care îl au asupra mediului înconjurător și de a reduce a risipa.
„În ultimii ani am observat trendul acesta de fast fashion, de consumerism, de social media, să venim mereu cu ceva nou, să postăm, să ne schimbăm constant, acest lucru a dus la multă risipă practic, la costuri ridicate de a ține pasul cu trendurile, și cred că acest trend de resale merge mână în mână cu trendul de sustenabilitate. Consumatorii au devenit mai atenți în ceea ce privește impactul lor asupra mediului”, mai spune Ioana Nicolau.